Antena 3 CNN Actualitate Klaus Iohannis, cu privire la Guvern: „E foarte clar că o moţiune de cenzură este oportună”

Klaus Iohannis, cu privire la Guvern: „E foarte clar că o moţiune de cenzură este oportună”

1 minut de citit Publicat la 17:54 30 Mai 2019 Modificat la 17:54 30 Mai 2019

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că este oportună o moţiune de cenzură depusă de Opoziţie împotriva actualei guvernări. 

"Foarte clar că este oportună. Cum să nu fie oportună? După ce PSD a pierdut alegerile europarlamentare, cred că Opoziţia deja scrie la ultimele fraze din moţiunea de cenzură. Cel puţin aş face eu aşa", a precizat Iohannis, la Palatul Cotroceni. 

Întrebat cum vede faptul că partidele de Opoziţie nu se înţeleg, şeful statului a arătat că aceste "asperităţi vor dispărea pe parcurs". 

Iohannis a fost întrebat cum vede faptul că premierul Viorica Dăncilă şi preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, ar fi negociat astfel încât să nu înceapă urmărirea penală pe numele acestuia. 

"Nu ştiu dacă au fost astfel de discuţii şi ce conţinut au avut, dar ştiţi bine că, dacă vine vorba de stat de drept, de respectarea regulilor, eu sunt total dar total împotriva unor astfel de trocuri politice şi sper că nu s-a făcut aşa ceva", a răspuns preşedintele Klaus Iohannis. 

Şeful statului a fost întrebat şi dacă va colabora mai bine cu Marcel Ciolacu, noul preşedinte al Camerei Deputaţilor. 

"Aşteptăm să vedem cum se comportă noul preşedinte ales al Camerei şi ce influenţă va avea acest nou preşedinte al Camerei asupra procesului de legiferare", a subliniat Iohannis.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole