Antena 3 CNN Politică Klaus Iohannis a primit la Cotroceni delegaţia Grupului Băncii Europene de Investiţii (BEI)

Klaus Iohannis a primit la Cotroceni delegaţia Grupului Băncii Europene de Investiţii (BEI)

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 17:47 08 Mar 2024 Modificat la 17:47 08 Mar 2024

Preşedintele Klaus Iohannis a primit, vineri, la Palatul Cotroceni, o delegaţie a Grupului Băncii Europene de Investiţii, condusă de preşedintele BEI, Nadia Calvino, prilej cu care interlocutorii au abordate teme de actualitate de pe agenda europeană, precum tranziţia verde, digitalizarea, inovarea, dar şi aspecte privind securitatea şi industria apărării în contextul războiului Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Administraţia Prezidenţială, şeful statului a subliniat cooperarea foarte bună dintre România şi Banca Europeană de Investiţii, consolidată de-a lungul a peste trei decenii de parteneriat.

În cadrul discuţiilor, a fost evidenţiat portofoliul "consistent" al BEI în ţara noastră, concentrat pe finanţarea programelor operaţionale, susţinerea finanţării sectorului privat în domenii importante pentru dezvoltarea economică şi socială a României, precum transport, energie, sănătate, dezvoltare urbană şi educaţie.

Cu privire la aspectele legate de securitate şi apărare, Klaus Iohannis a insistat asupra acestor dimensiuni şi a apreciat lansarea, de către BEI, a programului Iniţiativa Europeană Strategică de Securitate (SESI), care finanţează proiecte de infrastructură de securitate civilă şi proiecte privind tehnologiile avansate, precizează sursa citată.

Cei doi oficiali au accentuat necesitatea investiţiilor în noile tehnologii, luând în considerare provocările existente în legătură cu tehnologiile viitorului, abordare care să contribuie la un profil relevant al Uniunii Europene pe pieţele internaţionale.

În domeniul tranziţiei verzi, România este interesată să continue şi să dezvolte cooperarea cu BEI.

Legat de priorităţile României în colaborarea cu BEI pentru următorii ani, preşedintele Iohannis a indicat avantajul competitiv regional pe care ţara noastră îl are în anumite domenii, sens în care parteneriatul cu Banca Europeană de Investiţii poate facilita o serie de proiecte ambiţioase, aflate deja în implementare, în domeniul infrastructurii de transport, precum şi a infrastructurii de sănătate.

La rândul său, preşedintele BEI, Nadia Calvino, a confirmat importanţa României în calitate de stat membru al Grupului BEI şi a evidenţiat potenţialul de dezvoltare şi diversificare a serviciilor financiare oferite ţării noastre, transmite Administraţia Prezidenţială.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole