Antena 3 CNN Actualitate Klaus Iohannis atacă la CCR legea învăţământului online

Klaus Iohannis atacă la CCR legea învăţământului online

<1 minut de citit Publicat la 16:54 11 Mai 2020 Modificat la 16:54 11 Mai 2020

„Actul normativ, în forma transmisă la promulgare, completează Legea educației naționale, în vederea creării cadrului normativ în baza căruia activitățile din învățământul preuniversitar și universitar să se poată desfășura și online. Prin modul în care a fost adoptată, însă, legea dedusă controlului de constituționalitate contravine prevederilor art. 61 alin. (2) și ale art. 75 alin. (1) din Constituție, fiind deturnată voința inițiatorilor, contrar principiului bicameralismului dezvoltat în jurisprudența Curții Constituționale.”, se arată în sesizare.

Şeful statului arată că în cazul acestei legi la Camera decizională - Senatul - "s-a produs o schimbare de esenţă, contrară expunerii de motive, reflectată în forma iniţiatorului şi în cea adoptată în prima Cameră sesizată" şi încalcă principiul bicameralismului. De asemenea, Iohannis consideră că legea va fi pusă în aplicare la o dată anterioară intrării ei în vigoare este de natură a aduce atingere art. 78 din Constituţie.

Legea pentru completarea Legii educației naționale a fost trimisă președinetelui spre promulgare pe 23 aprilie. 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole