Preşedintele Klaus Iohannis apreciază că
Raportul elaborat de către Comisia Europeană, în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), confirmă, pentru al treilea an consecutiv, progresele înregistrate de România cu privire la reforma în sistemul judiciar şi lupta împotriva corupţiei.
România se află pe o direcție ascendentă în îndeplinirea obiectivelor din cadrul MCV, angajamentul țării noastre pentru consolidarea statului de drept și independența justiției fiind unul ireversibil, se arată într-un comunicat al Președinției.
Vedeți raportul MCV, publicat pe site-ul Comisiei Europene
Președintele României constată că există, în prezent, o abordare convergentă la nivel european cu privire la progresele semnificative înregistrate de România în combaterea corupţiei. Aceste evaluări se regăsesc şi în raportul GRECO, publicat de Consiliul Europei pe 22 ianuarie a.c.
Raportul dat publicității astăzi de către Comisia Europeană arată că principalele instituţii din domeniul judiciar şi de integritate au continuat să obțină rezultate impresionante în lupta împotriva corupţiei la nivel înalt. Se confirmă astfel sustenabilitatea eforturilor autorităților române și determinarea de a face reformele necesare pentru societatea românească.
Parlamentarii sunt criticați dur în Raportul MCV, potrivit unor oficiali europeni, citați de Antena 3. Politicienii sunt acuzați că, în 2015, foarte multe cereri ale Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au fost blocate.