Antena 3 CNN Actualitate Klaus Iohannis, despre aderarea Republicii Moldova la UE: ”Să dăm şansa celor care vor mai mult, să facă mai mult”

Klaus Iohannis, despre aderarea Republicii Moldova la UE: ”Să dăm şansa celor care vor mai mult, să facă mai mult”

Adelina Miron, Cerasela Stafie
1 minut de citit Publicat la 19:00 15 Dec 2021 Modificat la 19:01 15 Dec 2021

„În alocuţiunea mea, eu voi solicita, printre altele, două lucruri. Primul – ca Uniunea Europeană să se implice mai mult, mai intens şi mai des în rezolvarea conflictelor care îi afectează pe partenerii noştri. Iar al doilea lucru se referă la viteza diferită cu care se mişcă partenerii noştri. Este clar că unii se mişcă mai repede, sunt dispuşi să facă mai mult, cum este cazul Republicii Moldova, unde avem o administraţie acum care este dispusă să facă reformele necesare şi să se mişte mai repede în direcţia Uniunii Europene, şi solicitarea mea este în sensul să dăm şansa celor care vor mai mult să facă mai mult", a spus Klaus Iohannis, la Bruxelles, înaintea participării la Summitul Parteneriatului Estic.

Maia Sandu, mesaj pentru Rusia: “Moldova vrea să devină membră a UE”

Maia Sandu a transmis un mesaj clar pentru autoritățile de la Moscova. Liderul de la Chișinău a subliniat că Moldova vrea să se alăture țărilor din Uniunea Europeană.

Cu o zi înainte de summitul la care participă reprezentanții țărilor din blocul comunitar și ai țărilor care fac parte din Parteneriatul Estic, președintele Republicii Moldova a transmis un mesaj considerat cea mai clară declarație cu privire la cursul pro-occidental al țării. Politicienii pro-rușii și pro-occidentalii s-au luptat pentru controlul statului încă de la declararea independenței față de Uniunea Sovietică, în 1991.

Într-un interviu pentru Reuters, șefa statului a explicat clar care este direcția în care se îndreaptă: “Moldova vrea să devină membră a UE într-o zi. Ne-ar plăcea să ajungem acolo mai devreme decât mai târziu.”

Președinta Republicii Moldova a fost întrebată și dacă este de părere că Rusia va permite Republicii Moldova să intre în UE. Ea a explicat că modelul pe care țara vrea să-l urmeze este cel al blocului Celor 27.

De când a câștigat alegerile, la finalul lui 2020, Maia Sandu a evitat comentariile clare cu privire la orientarea țării, luând în considerare dependența Moldovei de gazul rusesc.

Citește mai mult: Maia Sandu, mesaj pentru Rusia: “Moldova vrea să devină membră a UE”
 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole