Klaus Iohannis nu a oferit, până la această oră, o explicație pentru ratarea primei reuniuni a Consiliului European. Președintele nu a participat la şedinţa în care se discutau condiţiile ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, o discuţie extrem de importantă pentru cei peste 230.000 de români care locuiesc acolo. În schimb, preşedintele a fost fotografiat în timp ce vizita, alături de soţia sa, complexul arheologic de la Pompeii.
În imaginile oficiale surprinse în prima seară a Consiliului European, scaunul destinat preşedintelui Iohannis este gol. La doar câţiva metri distanţă, în sală, este cancelarul german Angela Merkel, iar toţi ceilalţi lideri europeni şi-au ocupat locurile la masă. Iohannis a lipsit şi de la discursul premierului britanic.
După această rundă de negocieri s-au întâlnit la un dineu oficial. Iohannis trebuia să fie acolo şi să sublinieze, aşa cum a anunţat Administraţia Prezidenţială, "că ţara noastră este în favoarea unui proces ordonat şi previzibil privind Brexit, care să constituie ulterior baza pentru stabilirea unei relaţii viitoare cât mai apropiate".
Administrația Prezidențială refuză să facă vreun comentariu pe acest subiect. Era doar acea întâlnire cu primarul orașului Napoli.
Iohannis a vizitat Pompeii, celebrul oraş distrus de o erupţie vulcanică. Preşedintele a fost acolo alături de soţia sa, Carmen Iohannis, ambii în ţinute lejere. Nu este însă clar dacă această vizită a fost motivul pentru care Iohannis nu a ajuns la primele discuţii de la Consiliul European, cu toate că programul său oficial îl arăta iniţial la Bruxelles. Administraţia Prezidenţială l-a modificat, însă, pe ultima sută de metri, astfel că 18 octombrie a devenit prima zi de paricipare la Consiliu.