Mădălina Dobrovolschi, a anunţat, vineri, că Administraţia Prezidenţială va fi prezentă "la nivel de consilier prezidenţial şi consilier de stat" la toate manifestările dedicate Unirii Principatelor, pe 24 ianuarie.
”În ziua de 24 ianuarie, Adminstraţia Prezidenţială va fi reprezentată la nivel de consilier prezidenţial şi consilier de stat la toate manifestările dedicate acestei zile (...) găzduite în Iaşi, Focşani şi Bucureşti”, a afirmat, Dobrovolschi, într-o conferinţă de presă, la Palatul Cotroceni. Purtătorul de cuvânt a precizat că preşedintele Klaus Iohannis va fi prezent pe 23 ianuarie, la ora 18:00, la Muzeul Naţional Cotroceni, la manifestarea "Locuri şi sunete ale Micii Uniri", un eveniment dedicat împlinirii a 158 de ani de la Unirea Principatelor.
Preşedintele Klaus Iohannis va fi prezent, în zilele de 24 şi 25 ianuarie, la Strasbourg, unde va susţine un discurs în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei şi va avea întrevederi cu secretarul general al CoE, precum şi cu alţi oficiali, notează DC News.