Antena 3 CNN Politică Klaus Iohannis a promulgat legea prin care sunt plafonate pensiile speciale ale parlamentarilor

Klaus Iohannis a promulgat legea prin care sunt plafonate pensiile speciale ale parlamentarilor

1 minut de citit Publicat la 15:45 27 Oct 2017 Modificat la 15:45 27 Oct 2017

Preşedintele Iohannis a semnat, vineri, decretul de promulgare a Legii de modificare a Statutului deputaţilor şi senatorilor, modificare prin care se stabileşte că un fost parlamentar nu poate primi o indemnizaţie netă mai mare decât cuantumul indemnizaţiei brute a unui parlamentar în funcţie.

Plenul reunit al Parlamentului a adoptat, pe 27 septembrie, plafonarea indemnizaţiilor speciale pentru limită de vârstă pe care le primesc aleşii, cuantumul net al indemnizaţiei neputând fi mai mare decât venitul net corespunzător unei indemnizaţii brute lunare a unui deputat sau senator în exerciţiul manda

Indemnizaţia pentru limită de vârstă va fi actualizată anual, „din oficiu”, cu rata medie anuală a inflaţiei, de la 1 ianuarie a fiecărui an", potrivit sursei citate. "Dacă în urma actualizării rezultă o indemnizaţie pentru limită de vârstă mai mică, se menţine pensia aflată în plată. Indemnizaţia pentru limită de vârstă reprezintă venit din altă sursă, în înţelesul legii Codului Fiscal", prevede proiectul de lege.

Parlamentarilor care nu au domiciliul în Bucureşti sau în judeţul Ilfov li se acordă lunar, pe durata mandatului, pe bază de declaraţie pe propria răspundere care reprezintă document justificativ, o sumă forfetară din bugetul Camerei Deputaţilor şi, respectiv, Senatului, pentru acoperirea cheltuielilor de cazare în municipiul Bucureşti. Cuantumul acestei sume este stabilit prin hotărâre a Birourilor permanente reunite ale celor două Camere, în funcţie de resursele bugetare ale fiecărei Camerei.

Sursă: Mediafax
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole