Antena 3 CNN Actualitate Preşedintele Klaus Iohannis, despre cum vor fi cheltuite cele 80 de miliarde de euro de la UE: "Autostrăzi, Sănătate, Educaţie"

Preşedintele Klaus Iohannis, despre cum vor fi cheltuite cele 80 de miliarde de euro de la UE: "Autostrăzi, Sănătate, Educaţie"

Cristi Popovici
1 minut de citit Publicat la 18:18 28 Oct 2020 Modificat la 18:18 28 Oct 2020

Principalele declaraţii ale preşedintelui Klaus Iohannis

"Am obţinut la reuniunea Consiliului Eurpean din iulie, circa 80 de miliarde de euro, fonduri europene destinate României, pentru următorii 9 ani.

O parte importantă din aceste fonduri, peste 30 de miliarde de euro, le vom folosi pentru accelerarea economiei, în perioada post pandemiei, în baza Planului Naţional de relansare şi rezilienţă.

Acest plan trebuie aprobat de CE până în luna aprilie a anului viitor.

Este vorba de asigurarea reformelor structurale, de digitalizare, de garantarea tranziţiei climatice. Toate acestea sunt necesare pentru a permite economiilor noastre să se dezvolte durabil, pe termen mediu şi lung.

Fondurile reprezintă o oportunitate istorică pentru noi de a dezvolta România, de a construi autostrăzi, căi ferate, de a moderniza infrastrutura energetică şi de mediu, de a implementa programe de digitatlizare în economie, în administraţie. 

Sunt fonduri care vor permite investiţii majore în Educaţie şi Sănătate. 

În cadrul întâlnirii de astăzi (cu Ludovic Orban), am discutat despre modalităţile concrete prin care România va putea accesa integral şi utiliza cât mai eficient aceste fonduri.

Am stabilit 12 direcţii prioritate: Sănătate, Educaţie, Digitalizare şi securitate cibernetică, Transport durabil, Combaterea schimbărilor climatice, Protecţia mediului, Energie, Eficienţă Energetică, Mobilitate Urbană, Mediu de Afaceri, Cercetare-inovare, Creşterea capacităţii de rezilienţă în condiţii de criză în domeniul sanitar şi alimentar.

Aceste domenii sunt grupate pe trei piloni principali - Tranziţia verde şi combaterea schimbărilor climatice, Servicii publice, dezvoltare urbană şi valorificarea patrimoniului şi Competitivitate economică si rezilienţă.

Când spun că am încredere că Guvernul actual va reuşi să obţină banii puşi acum la dispoziţie de UE mă bazez pe fapte, nu pe opinii.

Atragerea de fonduri europene este deja la un nivel mult mai bun decât în guvernările anterioare. Sumele atrase de România din fonduri europene în ultimele 12 luni însumează 4,1 miliarde de euro, plus plăţile directe în agricultură.

Într-un singur an, rata absorbţiei a crescut de la 32% la 46%."

 

Etichete: Klaus Iohannis
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole