Antena 3 CNN Emisiuni News Magazine Kira Hagi, despre primul ei turneu prin România cu o piesă de teatru: ”Important este să iubești meseria și să o faci cum trebuie”

Kira Hagi, despre primul ei turneu prin România cu o piesă de teatru: ”Important este să iubești meseria și să o faci cum trebuie”

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 16:15 10 Feb 2024 Modificat la 16:15 10 Feb 2024

În luna noiembrie a anului trecut, Kira Hagi a jucat la Teatrul Naţional din Bucureşti în piesa ”Sistemul perfect”, iar la final tatăl actriței a urcat pe scenă, în aplauzele spectatorilor, și a îmbrățișat-o pe Kira și spunându-i că o felicită. 

Acum, tânăra actriță va porni într-un turneu național, cu aceeași piesă de teatru.

”Pentru noi nu este un rege, ci pur și simplu tata, care a venit să mă vadă pe scenă și să rândă alături de public.

A fost și mama acolo, și familia mea... s-au simțit bine și atâta timp cât au râs, înseamnă că ne-am făcut treaba bine.

Cu siguranță am emoții (n.r. vizavi d eprimul turneu în țară)”, a declarat Kira Hagi, în direct, la Antena 3 CNN.

Fiica lui Gheorghe Hagi a dezvăluit cum a ales să pornească pe acest drum al actoriei și cine a îndrumat-o să fie actriță.

”Bunicii. Când eram mai mică mă duceau la piese de teatru și prima dată când am fost la teatru am fost fascinată de tot și am zis că asta este ceea ce-mi doresc să fac.

Fiecare actor își face vise, dar important este să iubești meseria și să o faci cum trebuie, să o respecți”.

”De la mama mea am învățat să iubesc”

Kira Hagi a vorbit și despre valorile care se predau într-o familie de campioni și ce anume a preluat de la părinții săi.

”Cred că aș putea să scriu o carte. Cred că unul dintre cele mai importante lucruri este să iubești ceea ce faci, fiindcă în momentele grele, pe care le vei avea și la muncă, vei trece peste acele momente dacă iubești cu adevărat ceea ce faci.

De la mama mea am învățat să iubesc”, a mai spus Kira Hagi, la Antena 3 CNN.

Citește mai multe din News Magazine
» Citește mai multe din News Magazine
TOP articole