Kira Hagi a avut parte de o surpriză la finalul piesei de teatru în care joacă, când tatăl ei a urcat pe scenă cu un buchet de flori. Hagi și-a îmbrățișat fiica în aplauzele tuturor spectatorilor prezenți în sală.
Aceasta a împărtăşit bucuria şi în mediul online, unde a postat imaginile cu momentul emoţionant şi a primit zeci de aprecieri şi de comentarii.
Citeşte şi: Smiley, ambasador UNICEF pentru copiii din Braşov: "Dacă pot alţii, noi de ce n-am putea?"
[GAL layout="5"]Fiica lui Gică Hagi a jucat alături de Aurelian Temişan, Monica Davidescu, dar şi de alţi actori, în piesa "Sistemul Perfect".
Piesa de teatru „Sistemul Perfect”, în regia lui Toma Enache, cu Kira Hagi în distribuție, a avut premiera la Teatru Național din București, pe 7 noiembrie. Nu este prima colaborare dintre Toma și Kira, cei doi au lucrat și la „Între chin și amin”, filmul cu întâmplări reale din Fenomenul Piteşti.
„Piesa de teatru / comedie Sistemul Perfect este o adaptare după „Sistemul Ribadier”, o savuroasă comedie în trei acte de Georges Feydeau și Maurice Hennequin, interpretată pentru prima dată în noiembrie 1892. Tema principală o reprezintă stratagema unui soț de a scăpa din casa conjugală, hipnotizându-și soția.
Regretatul nostru artist și regizor Ion Caramitru și-a dorit să regizeze această piesă și ca o coincidență, un alt regizor cu rădăcini aromâne, Toma Enache va pune în scenă piesa autorului, Georges Feydeau, ce este extrem de cunoscut la noi în țară pentru o altă capodoperă „La puce à l’oreille – Puricele în ureche”.
Georges Feydeau (1862 – 1921) a fost un dramaturg francez din perioada numită La Belle Époque, cunoscut pentru farsele și vodevilurile sale”, se arată pe TNB.ro.