Antena 3 CNN Actualitate Contrabandă cu peste 650 de kilograme de pietre preţioase. Marfa era exportată prin colete poștale

Contrabandă cu peste 650 de kilograme de pietre preţioase. Marfa era exportată prin colete poștale

Andreea Boghici
<1 minut de citit Publicat la 16:50 17 Noi 2021 Modificat la 16:50 17 Noi 2021

Bărbații urmau să transporte peste 650 kilograme de pietre semipreţioase în Ungaria, Polonia, Republica Cehă şi Lituania.

În urma cercetărilor s-a descoperit că pe teritoriul României s-a format un grup infracţional, specializat în contrabandă cu chihlimbar, adus din Ucraina.

La data de 11 noiembrie 2021, au fost organizate şi desfăşurate, sub coordonarea Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, o serie de activităţi procedurale, având ca scop identificarea persoanelor implicate în activităţile ilicite, a mijloacelor de probă şi a bunurilor dobândite ca urmare a săvârşirii infracţiunilor, pentru a fi trase la răspundere toate persoanele implicate în această activitate infracţională.

Ulterior, marfa ar fi fost exportată prin intermediul firmelor de curierat sub forma unor colete poştale.

Aceste colete având greutatea cuprinsă între 25-30 de kilograme, sub denumirea de bunuri personale.

Coletele ajungeau la poștă sub denumirea de bunuri personale

În urma cercetării, un membru al grupului a fost identificat, acesta având asupra sa 75 de kilograme de pietre preţioase. 

În continuare, au fost puse în executare 4 percheziții domiciliare, în județele Ilfov și Suceava, unde au fost descoperite alte 584 de kilograme de pietre semiprețioase care urmau să fie expediate.

În cele din urmă, aproximativ 5.150 de kilograme de chihlimbar urmau să fie exportate prin diferite firme de curierat.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole