Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Cu cât pleacă kilogramul de roșii de la poarta solarului. Samsarii le iau fața producătorilor de legume

Cu cât pleacă kilogramul de roșii de la poarta solarului. Samsarii le iau fața producătorilor de legume

Gabriel Dano
1 minut de citit Publicat la 19:00 22 Iun 2022 Modificat la 19:04 22 Iun 2022

Cei care nu vor să aibă de-a face cu intermediarii încearcă să își vîndă producția la marginea drumului.

În cel mai mare bazin legumicol din județul Buzău, producătorii sunt la mâna intermediarilor. Foarte puțini cultivatori au contracte cu marile lanțuri de magazine, în care să își valorifice producția. Ceilalți sunt forțați să vândă legumele către samsari, care, de multe ori, cumpără ieftin şi vând marfa la prețuri duble sau triple.

"Noi ca să mai vindem la piață, la câte legume facem, nu reușim. De multe ori intermediarii câștigă mai mult ca noi, noi avem investitie mare în spate", spune Ionel Mușătoiu, legumicultor

Costurile de întreținere ale culturilor au crescut enorm în ultima vreme. Astfel, agricultorii spun că vor renunţa la culturile lor.

"O să mai vedem ce e mai rentabil. Am avut și varză, și rosii, pepeni, care nu au dat randament. Mai câștigat eram dacă puneam porumb. Renunț la ele, nu mă mai chinui. Cheltuială mare pe un hectar", mai spune legumicutorul.

Pentru cei care nu vor să stea la mâna intermediarilor, soluția este vânzarea legumelor pe marginea străzii.

În această perioadă, beneficiarii programului Tomata au început să scoată pe piață recoltele. Cel puțin teoretic, prețurile din piețe ar fi trebuit să fie mult mai mici. Însă, în multe locuri, prețul unui kilogram de roșii se vinde cu 5-6 lei deşi, de la poarta solarului, acestea nu depăşeşte 2 lei şi 50 de bani.

Etichete: News Hour with CNN
Citește mai multe din News Hour with CNN
» Citește mai multe din News Hour with CNN
TOP articole