Antena 3 CNN Externe Kievul anunță bombardarea unor rezervoare petroliere în regiunea Kursk, la mare distanță în interiorul Rusiei

Kievul anunță bombardarea unor rezervoare petroliere în regiunea Kursk, la mare distanță în interiorul Rusiei

de Redacția Antena 3 CNN    |   

Rusia a revendicat, duminică, ocuparea a două sate în estul Ucrainei, după ce a anunțat cu o zi în urmă capturarea unui alt sat, transmite Agerpres, care citează agențiile de presă internaționale.

Ministerul rus al Apărării a menționat în raportul său zilnic capturarea localităților Progres şi Evghenivka, ambele situate în regiunea Doneţk din estul Ucrainei, unde se desfășoară în prezent luptele cele mai intense.

Sâmbătă, armata rusă a revendicat şi capturarea satului Lozuvaţke, în aceeași regiune.

Rusia anunță în fiecare săptămână ocuparea de noi localități în Ucraina, fără a fi reușit însă până în prezent vreo străpungere semnificativă a liniilor defensive ale Kievului.

Pe ansamblu, trupele Moscovei își continuă înaintarea lentă în fața unei armate ucrainene mai slab echipate și mai puțin numeroase. În pofida ajutorului militar occidental substanțial, Kievul duce în continuare lipsă de arme şi muniții, în timp ce procesul de mobilizare a unor noi soldați pentru front decurge lent.

Săptămâna aceasta, armata rusă a anunțat ocuparea satului Ivano-Darivka, în ofensiva sa către bastionul strategic ucrainean din oraşul Toreţk. Aici se află o infrastructură esențială pentru aprovizionarea trupelor de apărare pe acel sector de front din regiunea Doneţk.

După lovirea unui bombardier supersonic rus la 2.000 de kilometri de graniță, Kievul anunță bombardarea unor rezervoare petroliere în regiunea Kursk

Armata rusă folosește în atacurile asupra liniilor ucrainene așa numitele bombe aeriene cu planare. Este vorba despre arme cu mare putere distructivă, lansate din  avioane de la o distanță de aproximativ 70 de kilometri de țintă, fiind dificil de contracarat.

Potrivit președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, aproximativ 700 de bombe cu planare şi peste 100 de drone explozive Shahed au fost folosite de Rusia în ultima săptămână.

După ce Ucraina a primit noi sisteme antiaeriene Patriot, Zelenski le-a cerut din nou, duminică, aliaților occidentali noi sisteme antiaeriene.

"Poporul nostru suferă zi de zi teroarea și merită o apărare justă şi fiabilă. Aceasta poate fi obținută doar cu o rază de acțiune şi o calitate suficientă a sistemelor de apărare antiaeriană", a comunicat el într-un mesaj pe Telegram.

Între timp, Statul Major ucrainean a confirmat, duminică, lovirea cu succes a unui depozit de combustibil în regiunea rusă Kursk, într-un atac cu drone.

Potrivit Kievului, acel depozit are 11 rezervoare petroliere.

Dintre acestea, ar fi fost lovite cel puțin trei, conform Statului Major General ucrainean.

În zonă a fost observat un incendiu masiv, în urma atacului efectuat de serviciul de securitate SBU.

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile