Antena 3 CNN Externe Rușii au bombardat cu rachete în apropiere de Kiev. Cel puțin 8 oameni au murit

Rușii au bombardat cu rachete în apropiere de Kiev. Cel puțin 8 oameni au murit

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 19:14 17 Mai 2022 Modificat la 19:47 17 Mai 2022

Atacul a avut loc marți, potrivit autorităților ucrainene, citate de presa internațională.

Armata rusă a atacat cu rachete localitatea Desna, situată la 60 de kilometri nord de Kiev, în regiunea Cernigău, a informat Oleksandr Ivcenko, purtătorul de cuvânt al filialei regionale a Ministerului ucrainean pentru Situații de Urgentă.

Bilanțul preliminar al raidului aerian este de opt morți în 12 răniți.

"Războiul nu s-a încheiat, nu a părăsit regiunea noastră", a declarat Viaceslav Ceaus, guvernatorul regiunii Cernigău.

Loviturile rusești cu rachete și artilerie s-au intensificat recent în mai multe zone de frontieră, pe măsură ce capătă avânt o contraofensivă a forțelor ucrainene în nord-est, notează CNN.

În regiunea de nord-est Sumî, Rusia a efectuat tiruri de artilerie peste graniță, potrivit unei informări difuzate marți de Statului Major al armatei ucrainene.

Etichete: Kiev Desna rachete
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole