Keith Flint, solistul trupei The Prodigy, a fost găsit mort la casa sa din Marea Britanie.
Artistul avea 49 de ani.
Keith Flint și-a pus capăt zilelor, se anunță pe contul oficial al trupei pe Instagram.
„Vestea este adevărată, nu-mi vine să cred că spun asta, dar fratele nostru Keith și-a luat propria viață în weekend. Suntem șocați, furioși, confuzi și cu inimile frânte ..... r.i.p”.
Legendă a muzicii britanice
Cunoscut pentru dansul energic, coafura verde nonconformistă şi tatuajele sale, Keith Charles Flint s-a născut la 17 septembrie 1969 în Redbridge, East London. În copilărie, s-a mutat la Braintree, Essex, unde, într-un club de noapte, l-a întâlnit pe cofondatorul trupei The Prodigy, Liam Howlett.
Muzica era unul dintre subiectele lor de discuţie şi şi-au dat seama că amândurora le plac sunetele puternice, de club.
Iniţial unul dintre dansatorii trupei, Flint a devenit vocal după ce a interpretat ''Firestarter'', melodia care le-a adus popularitate pe scena muzicală internaţională.
În 1996, când trupa a lansat videoclipul ''Firestarter'', interpretarea lui Flint a fost considerată prea terifiantă pentru copii şi multe posturi muzicale difuzau clipul doar după ora 9 p.m.
Alături de ceilalţi componenţi ai trupei, Howlett şi Maxim, Flint a devenit emblema muzicii rave britanice.
Comparaţi deseori cu alţi cântăreţi de pe scena dance precum The Chemical Brothers şi Fatboy Slim, The Prodigy au iniţiat sonorităţi mai dure, mai aspre.
Formaţia a ajuns pe primul loc în topurile muzicale cu ''Firestarter'' şi ''Breathe'' în 1996 şi şapte dintre albumele lor au urcat pe cea mai înaltă treaptă a clasamentelor.
Melodiile nu erau însă obişnuitul dance-pop, ci se inspirau din sonorităţile scenei rave ilegale din Marea Britanie, potrivit Press Association.
Cunoscuţi atât pentru muzica lor, cât şi pentru atitudinea directă anti-sistem, membrii The Prodigy au criticat vocal legea privind justiţia penală şi ordine publică din 1994, care interzicea petrecerile rave, devenite populare în urma aşa numitei ''second summer of love'', din perioada 1988-1989.
Chiar şi după ce au fost acceptaţi în industria muzicală mainstream, The Prodigy nu au cedat niciodată capriciilor trecătoare ale tendinţelor muzicale.
Trupa creată în Essex nu s-a revendicat niciodată cu adevărat de la anumit gen. Fie că era vorba despre scena în plină dezvoltare a muzicii rave de la începutul anilor '90, Britpopul, devenit popular spre sfârşitul aceleiaşi decade, sau mai recentele dubstep şi EDM, trupa nu a aderat la niciuna dintre tendinţe, vânzând, în acelaşi timp, milioane de discuri şi la fel de multe bilete pentru concertele lor incendiare.
Flint era cunoscut pentru tatuajele şi piercing-uri sale excentrice. Într-un interviu, cântăreţul a povestit că cel mai dureros tatuaj pe care şi l-a făcut a fost cuvântul ''Inflicted'', în regiunea abdomenului, după un desen creat de Howlett.
Solistul era şi un motociclist împătimit. În 2007, Flint a mers 1.500 de mile (circa 2.400 de km) cu motocicleta, din Marea Britanie în Spania, pentru a participa la un grand prix de motociclism şi a lua parte la competiţii între cluburi.
Trupa a lansat cel de-al şaptelea album consecutiv ajuns în fruntea clasamentelor în noiembrie 2018.
Toate albumele de studio ale formaţiei, cu o singură excepţie, au ajuns pe prima poziţie în topurile muzicale britanice, precum şi o colecţie de single-uri lansată în 2005.
Această performanţă îi plasează alături de personalităţi muzicale britanice precum Elton John, Paul McCartney, Coldplay şi George Michael, toţi cu câte şapte discuri pe prima poziţie a clasamentelor.
Trupa The Prodigy a devenit cunoscută la începutul anilor ’90, fiind considerată una dintre cele mai îndrăgite trupe britanice.
Keith Flint a devenit cunoscut pentru stilul său excentric, precum și pentru interpretările energice din timpul concertelor.