Antena 3 CNN Actualitate Karl Nehammer face presiuni pentru ca UE să menţină frontierele Schengen | Antena 3 CNN va transmite live vizita cancelarului austriac în Bulgaria

Karl Nehammer face presiuni pentru ca UE să menţină frontierele Schengen | Antena 3 CNN va transmite live vizita cancelarului austriac în Bulgaria

Cristi Popovici
1 minut de citit Publicat la 19:42 22 Ian 2023 Modificat la 20:22 22 Ian 2023

Austria își menține dreptul de veto față de aderarea României și Bulgariei la Schengen, a transmis ieri cancelarul Austria Karl Nehammer, înainte de vizita în Sofia.

Cancelarul austriac Karl Nehammer și ministrul său de interne Gerhard Karner, ajung mâine în Bulgaria, la invitația făcută pe 1 ianuarie de președintele bulgar Rumen Radev.

Tot atunci, Karl Nehammer a anunțat că Austria vrea să sprijine Bulgaria pentru a obține mai mult ajutor din partea Uniunii Europene pentru protecția frontierelor externe, adică finanțare europeană pentru construirea acestui gard între Bulgaria și Turcia, dar și creșterea capacităților Frontex la granițele bulgare.

Cancelarul Nehammer cerea, după votul din consiliul JAI de pe 8 decembrie ca Bulgaria să întărească și să construiască gardul respectiv la granița cu Turcia, pe motiv că este una dintre granițele Uniunii Europene pe unde se intră foarte ușor, contra unei sume de doar 50 de euro.

Citește şi: Karl Nehammer spulberă orice șansă a României de aderare la Schengen: "Veto-ul Austriei rămâne în vigoare"

Așa că Nehammer va merge mâine împreună cu autoritățile bulgare, direct la granița bulgară-turcă pentru a evalua situația de acolo și pentru a vedea ce au făcut autoritățile din Bulgaria pentru a stopa trecerea ilegală a frontierei.

Antena 3 CNN va transmite în direct acest eveniment.

În schimb, România abia a făcut ieri primul pas în relația cu Austria, președintele Iohannis având o convorbire cu omologul austriac, în urma căreia președintele nostru a anunțat trimitere ambasadorului român la Viena.

Însă surse politice susțin că până după 29 ianuarie când au loc alegerile în sudul Austriei, extrem de importante pentru cancelar și OVP, partidul din care face parte, partea română, nu se așteaptă la o schimbare de poziție din partea guvernului de la Viena.

Citeşte şi: Mircea Badea explică de ce România nu va intra în Schengen: "Asta e tot ce știm să facem"

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole