Antena 3 CNN Externe Kamala Harris, vicepreşedintele SUA: "Ne confruntăm cu o epidemie de ură"

Kamala Harris, vicepreşedintele SUA: "Ne confruntăm cu o epidemie de ură"

Alin Tarnovschi
2 minute de citit Publicat la 22:37 28 Mai 2022 Modificat la 22:37 28 Mai 2022

Kamala Harris a vorbit la înmormântarea lui Ruth Whitfield, una dintre cele 10 persoane ucise atunci când un bărbat înarmat a deschis focul într-un magazin alimentar, pe 14 mai.

Autoritățile au declarat că atacatorul, care este alb, a ales magazinul alimentar pentru că se află într-un cartier unde locuiau, preponderent, persoane de culoare.

"Nici măcar nu pot să încep să exprim durerea noastră colectivă ca națiune pentru ceea ce simțiți într-un mod atât de extrem, nu numai că pierzi pe cineva pe care îl iubești, dar printr-un act de violență extremă și ură. Și chiar cred că națiunea noastră se confruntă în acest moment cu o epidemie de ură", a declarat Harris.

Vicepreşedintele SUA a spus, în aplauzele publicului, că Scriptura ne învață despre putere și că puterea se bazează pe cine „ridici”, mai degrabă decât pe „cine dobori”.

Înțelegând această „putere”, Harris a spus că „nu vom permite oamenilor mici să creeze frică în comunitățile noastre, că nu ne va fi teamă să ne ridicăm pentru ceea ce este corect, să vorbim chiar și atunci când poate fi dificil să auzim și să vorbim.

Ea a făcut apoi legătura între atacul din Buffalo și alte împușcături din întreaga țară, și despre cel mai recent, din Uvalde, Texas, unde un bărbat înarmat a deschis focul într-o școală primară, ucigând 19 copii și doi adulți.

"Există o linie continuă, ceea ce s-a întâmplat aici în Buffalo, în Texas, în Atlanta, în Orlando, ceea ce s-a întâmplat la sinagogi. Așa că acesta este un moment care necesită ca toți oamenii buni, care sunt oameni iubitori, să spună pur și simplu că nu vom tolera așa ceva", a spus ea, potrivit Mediafax.

"Destul este destul. Ne vom uni pe baza a ceea ce știm cu toții că avem în comun și nu îi vom lăsa pe acei oameni care sunt motivați de ură să ne despartă sau să ne facă să simțim frică", a mai spus ea.

Kamala Harris a mai spus congregației că "suntem puternici în convingerea noastră despre ceea ce este corect și în hotărârea noastră de a acționa, pentru a ne asigura că îi protejăm pe toți cei care merită să fie protejați, că îi vedem pe toți cei care merită să fie văzuți, că auzim vocile oamenilor și că ne ridicăm în solidaritate pentru a vorbi împotriva acestui lucru și pentru a vorbi cu îngerii noștri cei mai buni".

Remarcile lui Harris vin în timp ce președintele Biden a vorbit la Universitatea din Delaware și a condamnat împușcăturile din Uvalde.

"În fața unor astfel de forțe distructive trebuie să fim mai puternici. Trebuie să fim mai puternici", a declarat Biden în fața audienței. "Putem face America mai sigură. Putem face în sfârșit ceea ce trebuie pentru a proteja viețile oamenilor și ale copiilor noștri".

Etichete: Kamala Harris SUA
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole