Antena 3 CNN Externe Kamala Harris anunță că și-a asigurat sprijinul pentru nominalizarea democrată la Casa Albă

Kamala Harris anunță că și-a asigurat sprijinul pentru nominalizarea democrată la Casa Albă

Adrian Iclozan
1 minut de citit Publicat la 08:55 23 Iul 2024 Modificat la 08:55 23 Iul 2024

Vicepreședintele SUA, Kamala Harris, anunță că a obținut sprijinul unui număr suficient de delegați pentru a-și asigura fără emoții nominalizarea prezidențială la Convenția democrată din luna august.

"Sunt mândră să anunț că am obținut sprijinul larg necesar pentru a deveni candidatul partidului nostru și, în calitate de fiică a Californiei, sunt mândră că delegația statului meu natal a contribuit la promovarea campaniei noastre. Aștept cu nerăbdare să accept oficial nominalizarea, în curând. Îi sunt recunoscătoare președintelui Biden și tuturor celor din Partidul Democrat, care mi-au acordat încrederea, și aștept cu nerăbdare să prezint oferta noastră direct în fața poporului american", a spus ea, luni seară, citată de presa internațională.

Potrivit unei numărători efectuate de agenția Associated Press, Kamala Harris avea susținerea a 2214 delegați, cu mult peste majoritatea simplă de 1986, necesară pentru a obține nominalizarea.

Sondajul Associated Press este neoficial, iar delegații democrați sunt liberi să voteze cum cred ei de cuviință. Harris nu va putea fi candidatul oficial până la Convenția Partidului Democrat. care începe în data de 19 august, la Chicago.

Luni, vicepreședintele SUA li s-a adresat alegătorilor din Delaware, unde l-a criticat pe republicanul Donald Trump.

"Cunosc tipul lui Donald Trump, iar în această campanie voi folosi experiența mea împotriva lui", a promis ea.

Kamala Harris a menționat că va avea ca obiective ale viitoarei sale președinții consolidarea clasei de mijloc și interzicerea armelor de asalt și s-a angajat să lupte pentru dreptul femeilor la "libertatea de reproducere".

Biden se întoarce, marți, la Casa Albă: "Nu plec nicăieri"

Cel mai proeminent susținător al lui Harris, președintele Joe Biden, se întoarce la Casa Albă în cursul zilei de marți, de la reședința sa din Delaware, unde s-a recuperat în urma infecției cu Covid-19.

Președintele, în vârstă de 81 de ani, a confirmat, duminică, retragerea din cursa pentru realegerea la Casa Albă, după săptămâni de presiuni exercitate de politicieni de top din propriul partid, pe fondul îngrijorărilor cu privire la sănătatea și capacitatea sa de a servi încă patru ani în funcție.

Luni, Biden le-a spus susținătorilor săi: "Nu plec nicăieri. Voi fi în campanie cu Kamala. Voi munci neîncetat, atât în calitate de președinte în exercițiu, adoptând legi, cât și în campanie."

"Mai am șase luni de președinție și sunt hotărât să fac cât de multe pot. Atât politica externă, cât și politica internă", a adăugat el.

El l-a atacat pe Donald Trump, spunând că este "un pericol pentru națiune".

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole