Antena 3 CNN Externe Kamala Harris, acuzată de un site obscur din SUA că a lovit o femeie cu mașina. Site-ul a "dispărut" după ce falsul s-a viralizat

Kamala Harris, acuzată de un site obscur din SUA că a lovit o femeie cu mașina. Site-ul a "dispărut" după ce falsul s-a viralizat

de Adrian Iclozan    |   

Un articol postat pe un site din SUA o acuză pe Kamala Harris, vicepreședintele american și candidat democrat pentru Casa Albă, că a accidentat grav cu mașina o femeie și a fugit apoi de la locul accidentului. Povestea s-a viralizat în mediul online, însă prezintă numeroase inconsistențe care acreditează ideea unui fake news, scrie BBC.

Articolul a fost publicat pe 2 septembrie de un site care pretinde că aparține unei companii mass-media cu numele KBSF - San Francisco News. A fost ulterior repostat de utilizatori simpatizanți ai dreptei, iar repostările au strâns milioane de vizualizări.

În cuprinsul articolului se susține că, în urma presupusului accident, care ar fi avut loc în San Francisco în 2011, o fată în vârstă de 13 ani ar fi rămas paralizată.

Materialul de pe site conține un videoclip de cinci minute cu presupusa victimă, identificată drept Alicia Brown, de 26 de ani.

Elementele de tip fake news din articolul despre "accidentul" Kamalei Harris

BBC notează că nu există date care să confirme identitatea persoanei din videoclip și nici faptul că aceasta este paralizată.

Presupusa victimă este filmată stând pe un scaun și de la brâu în sus, într-o locație nedeclarată.

Articolul o numește pe femeie fie Alisha, fie Alicia, fără să explice motivul acestei alternațe de nume.

În înregistrarea video, ea susține că, în iunie 2011, a fost lovită de o mașină în timp ce traversa strada împreună cu mama sa, în San Francisco. Femeia filmată spune că persoana care a lovit-o era Kamala Harris, dar nu furnizează dovezi în acest sens.

Naratorul videoclipului spune, la rândul său, că presupusa victimă ar fi suferit 11 intervenții chirurgicale după accident și prezintă, în acest sens, două radiografii.

Materialul nu aduce alte elemente privind producerea accidentului sau implicarea Kamalei Harris.

Legat de site-ul care a publicat povestea, BBC a stabilit că domeniul de nume al acestuia a fost creat în data de 20 august 2024. De asemenea, BBC a constatat că nu există nicio înregistrare publică privind existența unui post de știri numit KBSF în San Francisco.

Ulterior, site-ul a fost inactivat și nu mai poate fi accesat, arată sursa citată.

Cum a fost construit articolul despre "accidentul" Kamalei Harris

Conform celor constatate de BBC, imaginea principală care ilustrează articolul prezintă, de aproape, parbrizul unei mașini avariate, alături de care, aparent, se află un ofițer de poliție și mai mulți pompieri.

BBC a salvat imaginea și a căutat versiuni anterioare ale acesteia în mediul online. Radiodifuzorul britanic a aflat astfel că fotografia respectivă a fost postată inițial într-o știre despre un accident produs în 2018 în Mangilao, pe insula Guam, aflată sub administrarea SUA.

BBC a examinat, de asemnenea, radiografiile prezentate în videoclip și a constatat, folosind instrumente specifice de analiză a imaginilor, că ele au fost preluate din articole de cercetare medicală publicate pe internet în anii 2010 și 2017.

Conform articolelor medicale, prima radiografie aparține unui pacient în vârstă de 58 de ani, internat într-un spital din China.

A doua radiografie este a unei fete de 12 ani, internată la Centrul Medical al Universității Radboud din Olanda.

BBC a căutat, de asemenea, alte relatări din 2011 despre accidentul auto în care ar fi fost implicată Kamala Harris, dar nu a reușit să găsească nimic în acest sens.

Sursa citată menționează că a contactat și poliția din San Francisco și staff-ul de campanie al candidatului democrat.

Operațiune masivă cu fake news în SUA, orchestrată de la Moscova

BBC a relatat anterior pe larg despre un caz asemănor, însă de o anvergură mai mare. 

Este vorba despre o rețea de site-uri care mimează organizații mass-media locale din SUA și care răspândesc știri false vizând publicul american.

John Mark Dougan, un fost ofițer de poliție din Florida care s-a mutat la Moscova, este una dintre figurile-cheie din spatele rețelei.

Abordat de BBC Verify pentru a comenta povestea cu fuga Kamalei Harris de la locul accidentului, Dougan a negat orice implicare.

Site-urile web concepute pentru fake news publică în mod curent știri autentice, preluate de la instituții de presă reale, împreună cu știri complet fabricate care includ adesea informații false despre Ucraina sau despre viața politică din SUA.

Aceste site-uri sunt adesea create cu puțin timp înainte de apariția poveștilor false și sunt apoi scoase din funcțiune după ce se estimează, de către cei care le gestionează, că și-au atins scopul.

În unele situații, știrile false includ videoclipuri cu persoane care pretind că sunt "informatori" sau "jurnaliști independenți" dar care, la o analiză ulterioară, se dovedesc a fi figuranți puși să joace rolurile respective.

În alte cazuri, poveștile false sunt narate de voci generare de software bazat pe Inteligență Artificială.

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile