Antena 3 CNN Externe Kamala Harris a povestit momentul în care Biden a anunțat-o că se retrage din cursa prezidențială: Făceam clătite și puzzle

Kamala Harris a povestit momentul în care Biden a anunțat-o că se retrage din cursa prezidențială: Făceam clătite și puzzle

1 minut de citit Publicat la 12:30 30 Aug 2024 Modificat la 12:30 30 Aug 2024

Kamala Harris a povestit că atunci când Joe Biden a sunat-o ca să o anunțe că renunță la cursa prezidențială făcea clătite și se pregătea să facă un puzzle cu nepoatele ei, scrie Insider.

Vicepreședintele american Kamala Harris, care a acordat primul interviu în calitate de candidat la Casa Albă, a spus că se bucura de o duminică în familie atunci când Biden a sunat.

„Eram împreună cu familia, erau și nepoatele mele, și tocmai mâncasem clătite”, a spus Harris în interviul pentru CNN. Apoi s-au pregătit să facă un puzzle.

Harris a povestit că atunci a sunat telefonul. Era Biden care decisese să renunțe brusc la cursa prezidențială, după ce a fost presat să se retragă. Ulterior, Biden și-a anunțat decizia printr-o postare pe X.

„Mi-a spus ce a decis. L-am întrebat: „Ești sigur?””, a spus Harris. „Și el a spus: „Da”, și așa am aflat despre asta”.

 „A fost foarte clar că mă va sprijini (în campanie – n.r.)”, a adăugat ea. Biden a transmis o a doua declarație în câteva ore după ce și-a anunțat decizia de a renunța la campanie.

Așa cum a făcut și anterior, Harris l-a lăudat pe Biden, pe care l-a descris ca pe o personalitate istorică, subliniind succesele înregistrate privind infrastructura și întărirea relațiilor cu aliații SUA.

„Cred că istoria va arăta nu numai că Joe Biden a condus o administrație care a obținut acele succese extraordinare, dar caracterul omului este unul care a fost în viața și cariera sa, inclusiv ca președinte, a fost altruist și a pus în față interesul  poporului american”, a spus ea.

Președintele Joe Biden a anunțat în 21 iulie decizia de a renunța la cursa prezidențială din SUA, postând o scrisoare în locul unei declarații video în care ar fi riscat să apară „bolnav și răgușit”, simptome persistente și specifice îmbolnăvirii cu COVID-19, potrivit The New York Times.

În acea dimineață, potrivit Times, el a sunat trei persoane din anturajul său, pentru a le anunța despre decizia pe care urma să o ia: vicepreședintele Kamala Harris, șeful de cabinet al Casei Albe Jeff Zients și președintele de campanie Jen O'Malley Dillon.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole