A doua minune de la Barcelona nu a mai avut loc, iar Juventus Torino a obținut calificarea în semifinalele Ligii Campionilor, alături de AS Monaco, Real Madrid și Atletico Madrid.
Meciul retur dintre Barcelona și Juventus Torino s-a încheiat la egalitate, scor 0-0, după ce partida tur a fost câștigată de italieni cu 3-0.
Tragerea la sorți pentru semifinalele Ligii Campionilor are loc vineri, de la ora 13:00.
Juventus a dovedit că este o echipă mai solidă decât PSG, eliminată de catalani după 0-4 şi 6-1 în faza anterioară, torinezii rezistând la adăpostul senzaţionalului 3-0 din tur.
''Bătrâna Doamnă'', călită în supertacticizatul campionat italian, sa dovedit a fi de neînvins pe Camp Nou, unde Barca nu a reuşit nici măcar un gol sau o victorie de palmares.
Deşi Barcelona a încercat un forcing în debutul partidei, acesta nu a avut rezultatul scontat, prima ocazie clară a partidei aparţinând oaspeţilor, prin Higuaín (13), pe contraatac, însă şutul argentinianului s-a dus peste poartă.
Messi a a ratat prima şansă a gazdelor (19), şutul său trecând peste poartă, la mingea trimisă înapoi de Luis Suarez. Neymar a tras şi el peste ţintă (21), la o altă situaţie a echipei spaniole.
Oportunităţi notabile au mai apărut pe finalul primei reprize, când ter Stegen (38) s-a opus mingii trimise de Higuain, după care Luis Suarez a ratat şi el o bună situaţie pentru echipa ''blaugrana'' (43).
În repriza secundă, Barca a atacat cu Pique vârf de atac, dar Juve a avut prima şansă de gol de la reluare, prin Cuadrado (50), însă balonul a ocolit poarta.
Messi (56) a reuşit o acţiune de toată frumuseţea, însă şutul său a fost deviat în corner. Tot vedeta argentiniană s-a aflat în prim-plan în min. 66, după o eroare a portarului Buffon, dar voleul lui Messi a trecut peste poartă. Nici şutul lui Sergi Roberto (69) nu a fost bine ţintit.
Barcelona nu a avut mai mult succes nici pe finalul partidei, însă Juventus a fost aproape să dea lovitura pe contre: ter Stegen (80) a apărat în faţa lui Khedira, iar Umtiti a blocat şutul lui Lemina (85).
Juve a pus capăt unei serii de 15 meciuri consecutive câştigate de Barcelona pe teren propriu în cupele europene.
Juventus şi-a luat astfel o revanşă după ce a pierdut finala Champions League din 2015 în faţa catalanilor, la Berlin (1-3),
Pentru Barca a fost primul meci din ultimele 21 jucate acasă în Liga Campionilor în care nu a marcat.
Știre inițială:
Barcelona și Juventus se întâlnesc în manșa retur a sferturilor de finală din CHAMPIONS LEAGUE. Catalanii încearcă o nouă REMONTADA, după cea reușită în meciul cu PSG din optimi. Condusă cu 3-0 la general, după meciul de la Torino, FC Barcelona visează și speră în continuarea la accederea în semifinalele LIGII CAMPIONILOR.
BARCELONA - JUVENTUS LIVE. Misiunea spaniolilor este îngreunată de reputația torinezilor de a avea o apărare exemplară, însă JUVENTUS a dat semne de slăbiciune într-o partidă cu scenariu similar, returul din semifinalele Cupei Italiei cu Napoli. Acolo JUVENTUS a supraviețuit asaltului de final al napoletanilor, însă va reuși oare să oprească tripleta magică a Barcelonei: MESSI, SUAREZ, NEYMAR?
COTE LA PARIURI BARCELONA - JUVENTUS
Barcelona are o cotă de 4/9 pentru victorie acasă, conform Oddschecker, în timp ce Juventus e considerată outsideră cu 6/1 la victorie și 4/1 la egal.
La BET365.ro, Barcelona are cotă 1,5, în timp ce JUVENTUS are cotă 6.50, iar egalul este cotat la 5. Juventus stă însă mult mai bine la CALIFICARE, unde are cotă 1.12, în timp ce BARCELONA este cotată cu 6.
Neymar crede că Barcelona poate furniza încă un miracol, în returul cu Juventus
tacantul brazilian Neymar este încrezător că FC Barcelona va reuşi un nou miracol şi o va elimina pe Juventus Torino în manşa a doua, de miercuri, a sferturilor de finală a Ligii Campionilor la fotbal, chiar dacă italienii au câştigat cu 3-0 în tur, relatează Reuters.
Ca şi în turul precedent, când Barca a eliminat-o pe PSG cu scorul general de 6-5, după ce pierduse cu 0-4 în meci tur, Neymar este optimist că jucătorii catalani vor reuşi un alt come back de senzaţie şi se vor califica în semifinale.
''Trebuie să credem că putem face asta, a declarat Neymar la emisiunea de televiziune Esporte Interativo. Tatăl meu mi-a spus un lucru care mi-a rămas în cap şi cred că e adevărat. În faţa noastră va fi o echipă diferită, dar Barcelona este aceeaşi. Şi putem reuşi. Am reuşit o dată şi putem s-o facem şi a doua oară. Trebuie să dăm absolut maximum. Dacă totul merge bine, va exista un nou come back. Cred în echipă şi în forţa noastră. Acum totul e pierdut, aşa că nu mai avem ce pierde, ci doar de câştigat''.
BARCELONA - JUVENTUS LIVE. Starul brazilian, autor a două goluri în returul cu PSG (6-1), a avut prilejul să se odihnească în meciul de sâmbătă cu Real Sociedad (3-2) din campionat, din cauza suspendării de trei meciuri care nu îi va permite să joace nici cu Real Madrid, în El Clasico de duminica viitoare.
La Barca este incert Javier Mascherano, care nu s-a antrenat luni, şi nu nu vor evolua nici Aleix Vidal şi Rafinha, accidentaţi.
(FC Barcelona), optimist în privinţa răsturnării rezultatului cu Juventus Torino în Liga Campionilor
Andres Iniesta speră că FC Barcelona va fi în măsură să întoarcă rezultatul cu Juventus Torino, miercuri, în returul sferturilor de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, după 0-3 în tur.
Pentru Barca a devenit o obsesie răsturnarea rezultatului după palma primită în turul sferturilor de finală în faţa lui Juventus Torino (0-3), acum o săptămână, pe Juventus Stadium. ''Există multe similitudini cu meciul împotriva lui PSG (când Barca a reuşit calificarea după 0-4 şi 6-1 - n.r.), a spus Andres Iniesta, căpitanul catalanilor, marţi, în conferinţă de presă. Noi trebuie să marcăm şi să le lăsăm puţine ocazii de a marca''.
''La Torino, am jucat foarte prost, mai ales în prima repriză, a spus el. Vom încerca acum să răsturnăm situaţia. Juve încasează puţine goluri, însă continui să cred că putem întoarce situaţia şi, chiar dacă va fi dificil, este posibil''.
În ce priveşte tactica pe care Barca o va adopta împotriva lui Juve, Iniesta a spus: ''Va trebui să avem răbdare şi să încercăm să fim eficienţi în atac. Va fi un rezultat dificil de obţinut, însă noi avem potenţialul şi argumentele pentru a-i destabiliza şi a încerca să evităm eliminarea. Nu ştiu cum va aborda Juve acest meci, dar ştiu că noi va trebui să atacăm pentru a marca''.
''Obiectivul? Să marcăm cinci goluri'', spune Luis Enrique (Barcelona)
''Obiectivul este să marcăm cinci goluri'', a declarat marţi antrenorul Barcelonei, Luis Enrique, adăugând că se aşteaptă ca Juventus să înscrie cel puţin un gol miercuri, în returul sferturilor de finală ale Ligii Campionilor, ceea ce-i va constrânge pe catalani să marcheze de cinci ori pentru a se califica.
Tehnicianul barcelonez a spus în conferinţa de presă că este o provocare ''mult mai uşoară'' să întoarcă rezultatul cu Juve decât ''remontada'' reuşită în turul precedent în faţa lui Paris Saint-Germain, pe care a învins-o cu 6-1 după ce pierduse în tur cu 0-4.
''Ne aflăm în circumstanţe similare, însă avem nevoie de mai puţine goluri: de data asta, trei vor fi suficiente. Însă ţinând cont că adversara va avea şi ea ocazii şi că poate marca oricând, obiectivul este de a marca cinci goluri'', a anunţat Luis Enrique.
''Având în vedere rezultatul din tur, va fi un meci în care nu avem nimic de pierdut şi asta elimină orice formă de presiune. În acest moment, adversarul are deja semifinala în buzunar şi va trebui să decidă dacă va ataca sau se va replia. Pentru noi, singura opţiune este să atacăm, să atacăm, să atacăm şi, chiar când ne vom relaxa, să continuăm să atacăm'', a insistat el.
Dacă torinezii vor juca ofensiv pe Camp Nou şi vor înscrie două goluri, situaţia ar putea să se complice pentru catalani, însă asta nu-l îngrijorează pe Luis Enrique.
''Atunci va trebui să marcăm şase goluri'', a spus el ironic. ''Ceea ce este sigur este că va fi o seară foarte specială pentru toată lumea şi în mod deosebit pentru suporterii barcelonezi''.
Luis Enrique a precizat că are încredere în faptul că echipa sa va putea reuşi o nouă performanţă cu ajutorul fantasticului său public.
''Sunt convins că dacă vom marca primul gol, Camp Nou îl va marca pe al doilea, iar al treilea va veni imediat'', a spus tehnicianul, provocându-i pe suporteri să creadă până la capăt.
''Să nu plece din minutul 80, pentru că riscă să rateze totul. Noi vom lupta până la capăt. S-a văzut împotriva lui PSG că putem marca trei goluri în cinci minute, deci trebuie să rămânem cu toţi împreună până în minutul 95'', a adăugat Luis Enrique.
ALLEGRI: Juventus trebuie să joace la victorie
„Cel mai important lucru pentru noi este să uităm cele trei goluri înscrise în partida tur și să jucăm din nou la victorie”, a declarat și antrenorul celor de la JUVENTUS.
ECHIPE DE START:
BARCELONA - Ter Stegen; Jordi Alba, Pique, Umtiti; Sergio; Sergi Roberto, Rakitic, Iniesta, Neymar; Messi, Suarez.
JUVENTUS - Buffon; Dani Alves, Bonucci, Chiellini, Alex Sandro; Khedira, Pjanic; Cuadrado, Dybala, Mandzukic; Higuain.
Programul complet al sferturilor de finală:
Juventus - Barcelona