Antena 3 CNN Economic Jurnalul de economie. Cum să ne ferim de escrocherii

Jurnalul de economie. Cum să ne ferim de escrocherii

1 minut de citit Publicat la 10:56 28 Aug 2019 Modificat la 10:56 28 Aug 2019

În fiecare an oamenii pierd sume mari de bani din cauza activităților escrocilor, care ne bombardează cu înșelăciuni online, prin poștă, e-mail, direct la ușă, sau la telefon. Escrocheriile nu fac discriminări. Escrocii au drept țintă persoane din toate mediile, de orice vârstă și nivel al venitului. Loteriile false, fraudele cu plata în avans, schemele de îmbogățire rapidă și tratamentele medicale miraculoase sunt doar câteva din mijloacele preferate ale fraudatorilor pentru a fura banii din buzunarele naivilor.

Cu ajutorul celor de la InfoCons-Asociatie pentru Protectia Consumatorilor, iata câteva mituri ce trebuie demontate din capul locului:

Toate companiile, afacerile și organizațiile sunt legitime deoarece sunt aprobate și monitorizate de catre guvern. Acest lucru nu este întotdeauna conform cu realitatea. Cu toate că există reguli privind înființarea și functionarea unei companii, escrocii pot simula cu ușurință deținerea unei autorizații deși nu o posedă. 

Toate website-urile online sunt legitime. Nici acest lucru nu este întotdeauna conform cu realitatea. Realizarea unui site este chiar ușoară, nu costă mult și nici nu sunt efectuate multe verificări pentru asigurarea legitimității site-ului. 

Exista căi rapide către îmbogățire cunoscute doar unui număr restrâns de persoane. Acest lucru nu este întotdeauna conform cu realitatea. Întrebați-vă asta: daca cineva ar cunoaşte secretul îmbogățrii peste noapte, de ce ar împărtăși secretul şi altora? 

Escrocheriile presupun sume mari de bani. Nu neaparat: Uneori ținta escrocilor este un număr cât mai mare de persoane, aceștia încercând să obțină sume mici de bani de la fiecare persoană în parte.

Escrocheriile implică întotdeauna banii. Acest lucru nu este întotdeauna valabil. Scopul anumitor escrocherii constă în furtul de date personale. Iată și câteva recomandări, sau reguli de aur care vă vor feri de a fi inșelați de escroci:

- Solicitați întotdeauna sfaturi avizate în cazul în care o ofertă implică bani, timp și angajament. 
- Nu acceptați imediat ofertele sau propunerile.
- Nu cedați bani și nu semnați nimic până ce nu v-ați documentat și nu ați verificat acreditarea companiei cu care aveți de-a face.
- Nu vă bazați pe recomandări înflăcărate: căutați dovezi cu privire la succesul unei companii.
- Mai degrabă logați-vă direct pe website-ul ce vă interesează, decat sa faceti click pe link-urile dintr-un e-mail.
- Niciodata nu trimiteți bani și nici nu oferiți date despre cardul de credit sau contul online persoanelor necunoscute și în care nu aveți încredere.
- Daca depistați o escrocherie sau ați fost inselat, solicitați ajutor. Contactați autoritățile competente.
 

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole