Antena 3 CNN Economic Jurnalul de economie, cu Daniel Apostol. Soluţii avantajoase în relaţia cu băncile

Jurnalul de economie, cu Daniel Apostol. Soluţii avantajoase în relaţia cu băncile

<1 minut de citit Publicat la 11:30 17 Apr 2020 Modificat la 11:30 17 Apr 2020

În martie s-au împlinit patru ani de la prima negociere dintre un consumator şi o bancă, derulată prin intermediul Centrului de Solutionarea Alternativă a Litigiilor din Domeniul Bancar.

Din 2016, CSALB a rezolvat problemele a peste 1.500 de români cu beneficii de aproape 3 milioane de euro. Oamenii au găsit împreună cu băncile soluţii la problemele lor, fără să mai meargă la Tribunal.

Cum se desfăşoară negocierile în această perioadă de izolare şi distanţare socială. Luăm exemplul unui om afectat de şomaj din cauza pandemiei şi care nu îşi mai poate plăti ratele la credite şi are la dispoziţie trei soluţii.

Alexandru Păunescu, membru al Colegiului de Coordonare CSALB vine cu mai multe explicaţii.

Jurnalul de economie, cu Daniel Apostol. Soluţii avantajoase în relaţia cu băncile

 

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole