Antena 3 CNN Actualitate Media Jurnaliştii lui Teszari, criticaţi de un coleg de trust: Ilegalitățile RCS&RDS, inexistente pentru Digi 24

Jurnaliştii lui Teszari, criticaţi de un coleg de trust: Ilegalitățile RCS&RDS, inexistente pentru Digi 24

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 12:57 23 Mai 2017 Modificat la 12:57 23 Mai 2017

Jurnalistul Dragoş Pătraru şi-a criticat dur colegii de trust, pentru lipsa de reacţie pe subiectul Bendei - DNA în dosarul RCS&RDS. 

Pătraru a realizat un reportaj de şase minute, în care a dezbătut acuzaţiile aduse administratorului RCS&RDS, mai mult decât au făcut-o toate televiziunile Digi într-o săptămână întreagă. 

Un subiect ocolit aici la Digi 24, în ultimele zile. Da, un subiect tabu. Cum domnule, există așa ceva, la instituția care stă toată ziua cu dreptatea și cu adevărul în gură? Ce chestie, n-aș fi crezut una ca asta! 

Vedeți, fraților, de ce este foarte important să existe cât mai multă presă, cât mai multe instituții media? De ce e greșit să ieșiți în stradă și să cereți închiderea unor posturi TV? 

Indiferent de orientare, presa trebuie să existe și să fie de mai multe feluri. Pentru că, iată: un subiect pe care îl abordează unii, de dimineața până seara, la alții nu există. Avem de-a face cu un soi de imbecilitate din partea multor jurnaliști, mai ales când vine vorba despre deontologii de serviciu. 

Așadar, despre subiectul pe care oamenii de la Digi24 nu-l abordează, pentru că frică, pentru că prostie, nu contează. Oricum, este incredibilă asta. Apar unii cu niște acuzații grave și tu te faci că plouă.

Nu fugi, mă, de subiect, ci îl ataci, îl pui pe masă, îl întorci pe toate părțile, cu specialiști, cu jurnaliști, cu toată lumea. Pentru că asta ar trebui să faci tu, ca instituție de presă, că nu ești în slujba lui Bendei sau a RCS&RDS. Și nu primești un salariu ca să taci, primești un salariu pentru că muncești. Ești în slujba publicului, pentru el cauți adevărul, nu pentru o corporație, nu pentru instituții de presă, doar pentru public. 

Mă rog, mai e și varianta în care legitimația de presă este o acoperire și atunci, da, nu răspunzi în fața publicului, ci în fața...”, a spus jurnalistul Dragoș Pătraru.

Citiți și Dezvăluiri despre rețeaua șpăgilor la RCS&RDS. Bendei oferea mită chiar din sediul DNA

Noi înregistrări din dosarul RCS&RDS - Antena 3: ”`nea Traian și Răducu”, acasă la Zoltan Teszari

Etichete: RCS&RDS
Citește mai multe din Media
» Citește mai multe din Media
TOP articole