Jurnalista l-a acuzat public pe primarul Constanței că ”a tras ușa, m-a împins și mi-a prins mâna la ușă”. Filmarea arată că totul este o fabulație. Înainte de publicarea imaginilor, mai multe publicații, jurnaliști și politicieni au condamnat gestul primarului.
Jurnalista din Constanţa s-ar fi dus la Institutul Național pentru Medicină Legală pentru a-și scoate certificat prin care să ateste că a fost agresată, dar funcționarii de la IML i-au spus că nu are nimic și nu se justifică emiterea unui certificat medico-legal.
Filmarea de pe camere de securitate arată că jurnalista nu a acuzat nici un fel de lovitură. Mai mult decât atât, își folosește mâna pe care a afirmat că ar fi fost prinsă la ușă, pentru a ține reportofonul, timp în care îl urmărea pe primar pentru a obține declarații.
Primarul Vergil Chițac a negat acuzațiile imediat după ce jurnalista l-a acuzat că i-ar fi prins mâna la ușă și a bruscat-o. Acum are însă și dovada. În filmare se observă cum jurnalista îl urmărește pe primar cu reportofonul (sau telefonul) în mână.
În tot acest timp, pe culoarele instituției Prefectului și ale Primăriei, jurnalista încearcă să obțină o declarație de la primar, urcând de repetate ori reportofonul pentru a stârni o reacție. Imaginile filmate arată însă că în nici un moment primarul sau altcineva nu a împiedicat-o pe jurnalistă să își facă treaba.
Jurnalista nu a obținut nici o declarație, dar s-a ales cu o bombă de presă, ulterior dezamorsată de imaginile de pe camerele de supraveghere.