Antena 3 CNN Actualitate Locale Jurnalistă din Arad, pusă de Primărie să plătească taxă pentru că a cerut informații

Jurnalistă din Arad, pusă de Primărie să plătească taxă pentru că a cerut informații

Ioana Mircea
1 minut de citit Publicat la 16:32 17 Aug 2023 Modificat la 16:32 17 Aug 2023

Primăria Arad a emis o taxă în valoare de 7,8 de lei unei jurnaliste după ce aceasta a solicitat mai multe informații în ceea ce privește legalitatea tăierii celui mai bătrân stejar din oraş, caz care a provocat numeroase critici la adresa administraţiei locale.

De asemenea, pe lângă invitația de plată, au fost transmise și câteva documente listate la imprimantă, ceea ce este o premieră. Jurnalista Adriana Barbu, de la publicaţia Special Arad, a declarat astăzi, că a solicitat Primăriei Arad - în baza Legii 544 privind liberul acces la informaţiile de interes public - să-i pună la dispoziţie documentele care au stat la baza deciziei de sacrificare a copacului, iar răspunsul a venit după două săptămâni, alături de invitaţia de a trece pe la Casieria Primăriei pentru a achita suma de 7,8 lei.

Citește și: Un vatman din Arad arată cum funcționează sistemul de închidere al ușilor și ce vizibilitate are, în urma tragediei în care o femeie a murit sub tramvai

Primăria i-a transmis că este vorba de "contravaloarea serviciului de identificare şi scanare a documentelor solicitate".

"Nu mi s-a întâmplat niciodată să îmi fie solicitat să achit vreo taxă pentru răspunsurile formulate la cererile mele adresate în baza Legii liberului acces la informaţii de interes public şi nici să aud de la alţi ziarişti că au achitat sume de bani pentru solicitările lor în baza acestui act normativ, deşi am deja 20 de ani de presă", a declarat jurnalista Adriana Barbu, potrivit Agerpres.

Etichete: Arad jurnalista
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole