Benjamin Hall, corespondent de afaceri externe la Fox News, a fost spitalizat în Ucraina, anunță autoritățile.
Fox News a confirmat într-un comunicat că britanicul, tată a trei copii, a fost rănit, dar nu a comentat cât de grav a fost rănit.
Procurorul general al Ucrainei, Irina Venediktova, a spus, marți, pe Facebook că jurnalistul britanic se află la ”terapie intensivă sub supravegherea medicilor”.
Ea a mai scris că jurnalistul nu se afla într-o unitate militară.
”Nefiind la o unitate militară, el a suferit răni grave”, a mai spus procurorul.
În weekend, jurnalistul american Brent Renaud a murit după ce ar fi fost împușcat de forțele rusești.