Antena 3 CNN Economic Jurnalul de economie. Ce înseamnă sărăcia energetică

Jurnalul de economie. Ce înseamnă sărăcia energetică

1 minut de citit Publicat la 09:34 21 Feb 2019 Modificat la 09:34 21 Feb 2019

Daniel Apostol a explicat la ”Jurnal de economie” ce înseamnă să fii sărac din punct de vedere al consumului de energie.

Mai întâi de toate, ce este sărăcia energetică?

Cea mai comună definiţie a sărăciei energetice se referă la "lipsa accesului la serviciile energetice moderne". Accesul la energie se referă la lipsa conexiunii fizice la reţelele electrice, centralizate sau descentralizate, şi prin urmare, la lipsa infrastructurii care asigură accesul la energie, mai precis, accesul la energia electrică, sau la gazele naturale. Dar accesul la energie reprezintă, de fapt, doar o mica parte a problemei.

Sărăcia faţă de combustibil se referă la faptul de a nu-ţi permite servicii energetice şi / sau de a nu avea posibilitatea de a menţine locuinţa încălzită la preţuri accesibile. Efectele reale ale sărăciei energetice, indiferent dacă ne referim la accesul la energie sau la sărăcia faţă de combustibil, sunt greu de măsurat.

Totusi unele aspecte sunt destul de evidente. Cele mai frecvente efecte vedem aici, sunt cele legate de: marginalizarea socială, probleme de sănătate cauzate de încălzirea deficitară sau de condiţiile necorespunzătoare de gătit, probleme psihologice, rezultate educaţionale semnificativ scăzute, rată ridicată a şomajului.

Sărăcia energetică aduce în prim-plan un "cerc vicios": Gasim în acest cerc datoriile pe care le acumulam din cauza costurilor energetice greu accesibile şi a efortului de evitare a deconectării. Tot în același cerc vicios apare supraîmpovărarea prin penalităţi și riscul de deconectare de la rețea, fie ea de gaz sau de electricitate. În unele ţări, rău-platnicii sunt incluşi pe lista neagră pentru închiriere sau cumpărare în viitor. Și cercul vicios de care vorbeam este completat de comportamentul incorect și iresponsabil al unora dintre noi: intervenţiile neautorizate în reţea aduc cu sine riscuri de securitate fizică şi încălcări multiple ale legii.

La final, dacă ne uităm pe graficul afișat, vedem că România se plasează în fruntea listei țărilor în care energia are o pondere mare în coșul de consum care ne scoate banii din portofel. Suntem alături de state precum Slovacia, Lituania sau Ungaria, la dublul valorii din Italia sau Spania, de exemplu și mult peste media europeană.

 

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole