Biroul Politic Județean al PNL Mureș a luat decizia dizolvării Biroului Politic Local al organizației din Târgu Mureș. Aceasta decizie vine ca urmare a înscrierii a nouă membrii și a secretarului general în ALDE.
"Biroul Politic Judeţean al Partidului Naţional Liberal Mureş a decis, cu 21 de voturi "pentru" şi 2 "împotrivă", dizolvarea Biroului Politic Local al organizaţiei municipale Târgu Mureş, după ce jumătate din membrii acestuia au trecut la ALDE. Practic, acest BPL s-a autodizolvat după ce secretarul general şi nouă membri s-au înscris în alt partid, după ce, timp de 18 luni, nu au avut nicio activitate. Trebuie să schimbăm ceva, fiindcă vor veni alegerile şi tot noi suntem cei care vom deconta", a declarat vineri senatorul Cristian Chirteş, liderul PNL Mureş.
PNL Mureş a explicat care sunt motivele care au dus la această hotărâre.
"Conştientizând importanţa organizaţiei locale din Târgu Mureş a Partidului Naţional Liberal, începând de astăzi ne aflăm în perioada de pregătire a organizării alegerilor interne pentru noul Birou Politic Local. În perioada următoare, Partidul Naţional Liberal va fi angrenat în competiţii electorale importante, iar obiectivul nostru este acela de a rămâne principalul partid politic românesc de la nivelul judeţului Mureş, cu cel mai mare număr de aleşi locali. PNL va rămâne - inclusiv la nivelul judeţului Mureş - cea mai importantă voce a opoziţiei, la tot mai şubreda majoritate parlamentară. PNL Mureş are o echipă puternică şi motivată, care construieşte cu responsabilitate proiecte şi programe, pentru a confirma faptul că suntem alternativa de care au nevoie românii la dezastrul actualei guvernări PSD-ALDE", precizează comunicatul PNL Mureş.
Liderul ALDE Mureş, deputatul Doru Oprişcan, unul dintre cei care a trecut de la PNL la formaţiunea lui Tăriceanu, a arătat că organizaţia respinge "conflictele artificial create induse în opinia publică".
"Totodată, evitând polemicile sterile şi comunicatele în 'cascadă', noua echipă a ALDE Mureş lucrează şi este preocupată de proiectele imediate ale municipiului Târgu Mureş şi ale judeţului Mureş. Simplu şi transparent, informăm opinia publică din Târgu Mureş şi judeţul Mureş despre constituirea unui nucleu de oameni puternici care îşi asumă idealurile şi valorile ALDE", a mai precizat liderul ALDE Mureş.