Antena 3 CNN International News Celebrul actor Julian Sands este mort. Autoritățile au confirmat identitatea rămășițelor umane găsite în munți

Celebrul actor Julian Sands este mort. Autoritățile au confirmat identitatea rămășițelor umane găsite în munți

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 16:52 28 Iun 2023 Modificat la 17:03 28 Iun 2023

Sands, în vârstă de 65 de ani, dispăruse în luna ianuarie în munții San Gabriel.

Potrivit familiei sale, actorul era un iubitor al drumețiilor.

"Modul în care s-a produs decesul este încă în curs de investigare, în așteptarea rezultatelor unor teste suplimentare", a anunțat Departamentul șerifului din comitatul San Bernardino, conform CNN.

Citește și: Descoperire macabră în zona în care a fost căutat actorul Julian Sands, dispărut de cinci luni

Sands a făcut obiectul unor ample operațiuni de căutare în zona Mt. Baldy.

Condițiile meteorologice au îngreunat munca salvatorilor în săptămânile care au urmat dispariției sale.

Oficialii au anunțat reluarea operațiunilor la începutul acestei luni.

Peste 80 de voluntari și personal de specialitate au participat la căutări în ultimele zile, susținuți de două elicoptere și de echipaje.

Eforturile au dus la găsirea unor rămășițe umane, săptămâna trecută.

Sands, despre actorie: "Dacă faci asta de suficient de mult timp, renunți la narcisism, vanitate, nesiguranță"

Sands a apărut în zeci de filme și emisiuni TV de-a lungul carierei sale.

Printre peliculele în care a jucat se numără "Arachnophobia" și "Leaving Las Vegas".

De asemenea, a jucat în serialul "Smallville", în producția TV Netflix "What/If" și în drama "Benediction", regizată de Peter Capaldi "Benediction".

"Adevărul este că, dacă ai petrecut suficient timp în branșă și ai ceva experiență, încredere și independență, are loc o renunțare extraordinară la lucrurile care sunt intruzive în cariera ta: ambiție, narcisism, gelozie, vanitate, nesiguranță.

Poți petrece mult timp încercând să rămâi un actor tânăr. Asta nu permite o maturitate emoțională. Este infantilizant", spunea actorul despre meseria sa într-un interviu pentru The Guardian din 2018.

Julian Sands a fost căsătorit cu jurnalista și scriitoarea Evgenia Citkowitz, cu care a avut doi copii. El mai avea un fiu dintr-o căsătorie anterioară.

Citește mai multe din International News
» Citește mai multe din International News
TOP articole