Antena 3 CNN Actualitate Educație Județul în care peste 70% dintre candidaţii la bacalaureatul de toamnă în 2019 nu au promovat examenul

Județul în care peste 70% dintre candidaţii la bacalaureatul de toamnă în 2019 nu au promovat examenul

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 13:44 03 Sep 2019 Modificat la 13:26 19 Sep 2023

Pentru această sesiune, s-au înscris 630 de candidaţi, din care 133 nu s-au mai prezentat, iar alţi doi au fost eliminaţi din concurs pentru tentativă de fraudă.

Dintre cei 495 de absolvenţi de liceu care au susţinut probele, doar 147, reprezentând 29,69%, au reuşit să obţină medii mai mari de 6, restul fiind declaraţi respinşi.

Cea mai mare medie la nivel de judeţ a fost de 8,45, fiind înregistrate, de altfel, doar două medii peste 8.

Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 7 septembrie.

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ: susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale; susţinerea tuturor probelor scrise şi obţinerea notei 5 la fiecare dintre acestea; obţinerea mediei 6 cel puţin la probele scrise. 

Peste 43.500 de candidaţi s-au înscris în cea de a doua sesiune din acest an a examenului de Bacalaureat.

Din totalul celor înscrişi, peste 28.700 de candidaţi provin din promoţia 2018 - 2019, iar peste 14.800 de candidaţi sunt din promoţiile anterioare.

 

Sursă: Agerpres
Etichete: Bacalaureat 2019
Citește mai multe din Educație
» Citește mai multe din Educație
TOP articole