Antena 3 CNN Actualitate Locale Judeţul cu cele mai multe alunecări de teren din ţară. Peste 450 de locații au fost afectate

Judeţul cu cele mai multe alunecări de teren din ţară. Peste 450 de locații au fost afectate

1 minut de citit Publicat la 18:35 08 Ian 2019 Modificat la 18:35 08 Ian 2019

Vâlcea ocupă în prezent primul loc pe ţară la alunecările de teren, cu peste 400 de zone afectate, potrivit inspectorului-şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, lt. col. Dan Pascaru.

Pascaru a precizat marţi, la şedinţa de bilanţ pe anul 2018 al ISU Vâlcea, că numărul acestor zone este de trei sau chiar patru ori mai mare decât în alte judeţe, în prezent, aceste puncte de alunecări de teren fiind în evidenţa comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă.

"Judeţul Vâlcea este cunoscut ca având cele mai multe puncte de alunecări de teren din ţară, şi anume, 453 de locaţii în care avem sau am înregistrat pe parcursul anilor trecuţi alunecări de teren. Judeţele alăturate, Argeş sau Olt, de exemplu, au înregistrate în general o sută, o sută şi ceva de astfel de puncte', a afirmat şeful ISU Vâlcea.

El a menţionat că până acum cea mai mare alunecare de teren din judeţ a fost înregistrată în primăvara anului 2017, în comuna Alunu, când un munte de steril provenit de la exploatarea minieră din zonă a luat-o la vale din cauza ploilor abundente. Aproape 60 de hectare de teren din estul judeţului au fost afectate, şase case aflate în apropierea zonei în care s-a produs alunecarea de teren fiind demolate iar 20 de persoane, evacuate.

La începutul anului trecut, o altă alunecare de teren, în comuna Goleşti de această dată, a dus la evacuarea a patru familii din satul Blidari. Zona se afla sub monitorizare încă din 2010, cauza reactivării acesteia fiind excesul de umiditate după topirea zăpezii. 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole