Antena 3 CNN Coronavirus Județul în care, în plină pandemie, niciun spital nu are aparat de testare PCR

Județul în care, în plină pandemie, niciun spital nu are aparat de testare PCR

Andreea Cigolea
1 minut de citit Publicat la 10:00 14 Dec 2020 Modificat la 10:00 14 Dec 2020

Consiliul Județean Buzău spune că unul dintre motivele pentru care niciun spital din județ nu are aparat de testare PCR este acela că nu a găsit spațiu unde să îl amplaseze.

"După analize cu privire la identificarea unui spațiu adecvat amplasării unui aparat RT-PCR care să îndeplinească condițiile legale de funcționare, cu circuitele aferente, sunt două soluții conturate: fie la Secția Exterioară a Spitalului Județean de Urgență Buzău - Boli Infecțioase, fie în incinta principală a instituției medicale", arată Consiliul Județean Buzău, într-un răspuns la o interpelare formulată de deputatul USR Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților, informează HotNews.ro.

Consiliul Județean Buzău adaugă că: "resursa umană calificată pentru utilizarea aparatului, în regim de urgență după achiziționare, va fi asigurată, cu normă suplimentară de 1/2 de doi biologi de la Ambulatoriul TBC și respectiv Secția Anatomie Patologică. Urmează ca Spitalul Județean de Urgență Buzău să propună plenului Consiliului Județean Buzău modificarea organigramei și statului de funcții al Spitalului Județean de Urgență Buzău, cu preverea unor posturi de chimiști/biologi pentru laborator, posturi care nu există în prezent, motivat de externalizarea, din 2008, a serviciilor de laborator analize medicale."

Reprezentanții Consiliului Județean Buzău susțin, după 10 luni de epidemie în România în care nu au achiziționat niciun aparat de testare, că "a fost unul dintre obiectivele prioritare, dovadă că cererea de finanțare din fonduri europene a fost depusă din septembrie 2020, iar la data răspunsului către dumneavoastră existau variante de locație dar erau în verificare din punct de vedere al îndeplinirii condițiilor legale".

Achiziționarea unui aparat de testare PCR, "îngreunată de identificarea unui spațiu adecvat în incinta spitalului"

În urmă cu o lună, într-un răspuns formulat tot în urma unei interpelări a deputatului USR Emanuel Ungureanu, Consiliul Județean Buzău arăta că a avut în vedere și achiziționarea unui aparat de testare pentru Spitalul Județean, însă "au fost două elemente care au îngreunat o astfel de inițiativă: identificarea unui spațiu adecvat în incinta spitalului sau a secției exterioare de boli infecțioase, în condițiile supraaglomerării unității medicale cu pacienți COVID, dar și a lipsei resursei umane pentru acest tip de analiză, motivat de faptul că Serviciul de laborator de analize medicale este externalizat din 2008".

Citește mai multe din Coronavirus
» Citește mai multe din Coronavirus
TOP articole