Antena 3 CNN Actualitate Gabriel Oprea, o primă victorie în instanță în dosarul morții poliţistului Gigină

Gabriel Oprea, o primă victorie în instanță în dosarul morții poliţistului Gigină

1 minut de citit Publicat la 12:47 16 Dec 2016 Modificat la 12:47 16 Dec 2016

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus vineri ridicarea sechestrului pus de procurorii DNA pe o parte din bunurile deţinute de fostul ministru de Interne Gabriel Oprea, în dosarul privind moartea poliţistului Bogdan Gigină.

Magistraţii au admis o contestaţie depusă de Gabriel Oprea şi au ridicat sechestrul de pe patru imobile deţinute de fostul ministru împreună cu copiii săi.

"Admite contestaţia formulată de suspectul Oprea Gabriel împotriva măsurii asiguratorii instituite prin ordonanţa nr. 905/P/2015 din 6 decembrie 2016 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi a procesului verbal din data de 7 decembrie 2016 de aducere la cunoştinţă a sechestrului. Desfiinţează în parte ordonanţa contestată şi procesul verbal de aducere la cunoştinţă a sechestrului în sensul ridicării măsurii asiguratorii de pe următoarele bunuri imobile: a) imobilul situat în Bucureşti şi cota indiviză din terenul aferent acestui apartament, imobil evaluat, carte funciară; b) 1/2 din imobilul situat în Bucureşti şi cota indiviză din terenul aferent acestui apartament, imobil evaluat; c) imobilul cu destinaţie de spaţiu comercial situat în Bucureşti şi cota indiviză din terenul aferent, imobil; d) imobilul situat în Bucureşti compus din teren şi construcţie, evaluat la aproximativ şi construcţia C1 cu o suprafaţă construită la sol de 197 mp şi o suprafaţă utilă de 627,65 mp", se arată în decizia instanţei, potrivit Agerpres.

Judecătorii au menţinut însă sechestrul pe alte patru imobile aflate în proprietatea lui Gabriel Oprea.

Tot vineri, magistraţii au ridicat sechestrul de pe trei imobile deţinute de Ana Maria Tudor, fiica lui Gabriel Oprea.

Pe 7 decembrie, Gabriel Oprea, Petre Mazilu - administratorul firmei General MPM Impex SRL şi Adrian Corcodel - şeful echipei care efectua lucrări în zona în care s-a produs accidentul în care a murit poliţistul Bogdan Gigină au fost puşi sub acuzare de DNA pentru ucidere din culpă.

Tot atunci, DNA a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile aflate în posesia ori proprietatea lui Gabriel Oprea, inclusiv asupra bunurilor înstrăinate, după comiterea infracţiunilor, către membri ai familiei acestuia, a General MPM Impex SRL, a lui Petre Mazilu şi a lui Adrian Corcodel.

Familia lui Bogdan Gigină s-a constituit parte civilă în dosar şi cere daune de trei milioane de euro.

Etichete: Gabriel Oprea
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole