Viața judecătorului Gabriel Apostol era extrem de controversată în ultima vreme. S-a bătut cu polițiștii într-o benzinărie pe Autostradă, apoi și-a bătut soția și copiii, după care a mers la Master Chef unde și-a mai șters din imaginea negativă.
Ieri, însă, bărbatul și-a injectat benzină în vene.
”Pe Gabi Apostol l-am cunoscut în urmă cu câțiva ani când m-a contactat în urma unei poezii pe care o postasem pe FB și își găsise în el ecou. Desigur, ca judecător il știam mai demult, dar atunci am avut cu el pentru prima dată o întâlnire tet-a-tet. Auzisem deja de isprăvile lui de care vuia toată presa și anume de altercația dintr-o benzinărie cu niște polițiști, lucru care m-a mirat peste marginea mirării întrucât îl știam un om cuminte și la locul lui.
Ne-am întâlnit la vechea Ceainărie din Pitești, moment in care am realizat că este foarte agitat. Sau, mai degrabă, surescitat.
”Problemele lui se trag în mod special din copilărie”
Mi-a povestit, cu această ocazie, că problemele lui se trag în mod special din copilărie întrucât a avut un tată extrem de autoritar care, printre altele, nu l-a lăsat să urmeze cariera pe care și-o dorea. Printre altele mi-a spus că ar fi vrut să urmeze o carieră de șahist, în adolescență obținând chiar o remiză la un simultan susținut de Elisabeta Polihoniadre. Și că justiția este a doua nenorocire care s-a abătut asupra lui.
Știam, pe de altă parte, că avea mari probleme cu unul dintre copii, fiind pus in situația de a se deplasa aproape zilnic la București pentru probleme medicale, context in care a avut loc și scandalul de care am pomenit mai sus.
M-am mai întâlnit în câteva rânduri cu el, apoi l-am văzut făcându-și apariția într-un concurs de Master Chef.
”Colegii au strâns semnători în sprijinul lui”
Pus în situația de a fi exclus din magistratură, colegii au adunat semnături în sprijinul lui arătând că în realitate este un judecător și un coleg cât se poate de capabil, dar pe care problemele au început să-l strivească sub greutatea lor.
Din fericire, cei responsabili au înțeles acest lucru, motiv pentru care s-a ales doar cu o suspendare de câteva luni.
Încet-încet a revenit în magistratură și lucrurile păreau că și-au reintrat pe făgașul normal.
De o bună perioadă de timp nu am mai știut nimic de el pentru ca astăzi să citesc că a murit în ambulanța cu care era dus de urgență la București în urma înrăutățirii stării generale de sănătate. Aflu cu ocazia asta că, în urmă cu puțin timp, a avut o încercare de suicid care finalmente și-a produs efectul. Si m-a apucat o covârșitoare tristețe la gândul că acel ceva care i s-a întâmplat odată, demult, a fost ca un glonț tras în copilăria lui care i-a pătruns în inimă după ani și ani.
”Dumnezeu să te ierte, Gabi! Pe tine și pe noi”
Uneori nu avem habar ce se întâmplă cu oamenii de lângă noi și se vădește la un moment dat că cei care păreau puternici sunt, de fapt, mult mai fragili decât ne-am fi putut imagina. Și mă-ngrozesc la gândul că poate lucrurile ar fi stat altfel dacă am fi avut ochi să vedem și am fi știut să îi fim mai aproape. Pentru că o sinucidere nu este niciodată înfrângerea unui singur om, ci o înfrângere a aproapelui.
Dumnezeu să te ierte, Gabi! Pe tine și pe noi”, scrie avocatul Florentin Sorescu pe o rețea socială.
Pe Gabi Apostol l-am cunoscut în urmă cu câțiva ani când m-a contactat în urma unei poezii pe care o postasem pe fb și...
Publicată de Florentin Sorescu pe Joi, 1 decembrie 2022