Judecătoarea Florica Roman, de la Curtea de Apel Oradea, anunţă că a trimis joi, 28 februarie, o solicitare in baza Legii 544/2001 Directiei Nationale Anticoruptie pentru a i se comunica numele procurorilor care au functionat in cadrul Serviciului de combatere a coruptiei din justitie, care a existat in cadrul DNA pana la infiintarea Sectiei pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie.
”Unul dintre motivele principale ale protestelor din aceste zile ale procurorilor și judecătorilor și una dintre criticile acerbe au fost legate de înființarea acestei secții. Această secție a existat în DNA. În DNA numirea procurorilor era făcută de șeful DNA, numit politic, în baza unui interviu netransparent și proceduri nepublice. Nu știm cum erau numiți. Au fost numiți procurori cu grad de judecătorie care au anchetat procurori și judecători de Înaltă Curte. Sunt publice eșecurile lor răsunătoare. Știm din înregistrări cu ce se ocupau procurorii din DNA, cei din Oradea cel puțin. Fabricau dosare ca să bage frica în colegii lor. În aceste condiții, dintre cei care protestează azi, nu au protestat pentru fapte. În schimb protestează acum pentru un potențial pericol, care acum nu există, o secție înființată transparent” a spus Florica Roman la Antena 3.