Este vorba despre Panioglu Daniela și Alina-Nadia Guluțanu. Cele două judecătoare ar fi "dispus arestarea preventivă a unei persoane, în afara unui cadru prescris de lege", ar fi invalidat acte administrative asupra cărora nu erau competente să se pronunţe şi ar fi amânat cauzele.
Potrivit unui comunicat al secției Secția pentru judecători în materie disciplinară, cele două judecătoare au dispus arestarea preventivă a unei persoane, în afara unui cadru prescris de lege, pe parcursul deliberării asupra fondului cauzei în apel și atribuind caracter de indiciu exclusiv sesizării persoanei vătămate, a cărei solicitare viza doar urgentarea pronunțării unei hotărâri definitive, pronunțare care fusese amânată pe o durată de 3 luni de la data dezbaterilor.
Cu ocazia soluționării unei cereri de recuzare, au invalidat acte administrative cu privire la care nu aveau nicio competență de a se pronunța, creând reguli de drept proprii și au împiedicat repartizarea aleatorie a cauzei, cu consecința tergiversării soluționării acesteia și a accentuării riscului prescripției răspunderii penale.
Au stabilit săvârșirea de către terțe persoane (procurori) a unor infracțiuni, într-o cauză care nu-i privea pe aceștia, cu încălcarea tuturor regulilor care guvernează procesul penal şi au încălcat în mod repetat dispozițiile privind redactarea în termenul legal a hotărârilor pronunțate (inclusiv în cazul unor hotărâri pronunțate în materia măsurilor preventive sau în alte cauze cu caracter urgent, depășirile înregistrate fiind mai mari de un an).
Judecătoarele care l-au condamnat la închisoare pe Lucian Duţă, excluse de CSM din magistratură
În ceea ce o privește pe doamna judecător Panioglu Daniela s-a reținut și faptul că, deși a beneficiat de o degrevare parțială de activitate încă din anul 2014, astfel că nu i se repartizau cauze spre soluționare, a tergiversat soluționarea unui dosar penal, pe care îl instrumenta din anul 2013, amânând, pentru motive care nu au legătură cu soluționarea conflictului de drept în cauză, dezbaterile pentru o durată de 6 luni și pronunțarea pentru o durată de 13 luni, dosarul nefiind soluționat nici în prezent.
În același timp, deși avea completul de judecată blocat de la repartizarea de cauze noi, doamna judecător a avut în mod constant o practică de a amâna succesiv pronunțarea în dosarele care îi reveneau spre soluționare, cu depășirea duratei maxime prevăzute de lege, în unele cazuri amânarea pronunțării fiind dispusă pentru intervale de timp mai mari de 8 luni, deși părțile au formulat cereri repetate de urgentare a pronunțării hotărârii (de exemplu, în unele cauze, pronunțarea a fost amânată succesiv de la data de 26.03.2021 la data de 03.11.2021).
În unele situații, amânarea pronunțării dispusă în aceste cauze a fost urmată de repunerea pe rol a dosarelor, după o amânare a pronunțării de 6 luni.
Hotărârea este supusă recursului.
"Menționăm că, anterior, cu privire la doamna judecător Panioglu Daniela s-au reținut de mai multe ori încălcări ale Codului deontologic și a mai fost sancționată disciplinar, prin hotărâre definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție din anul 2018, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute la art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, constând în adoptarea unui comportament inadecvat față de colegul de complet, aceasta urlând, țipând și aruncându-i cu un dosar în cap în timpul deliberării", menţionează Secţia.
Cele două judecătoare au fost cercetate disciplinar de Inspecţia Judiciară pentru că, printre altele, au dezvăluit în motivarea de condamnare a fostului şef al CNAS faptul că doi procurori de la Parchetul Curţii de Apel Constanţa au încercat să îl ajute pe Lucian Duţă să scape de acuzaţii, scrie Agerpres.