Arda Turan este un fost fotbalist turc care a evoluat pe postul de mijlocaș ofensiv. În vârstă de 36 de ani, în luna septembrie a anului 2022 și-a anunțat retragerea din activitate.
În iulie 2008, Arda a fost clasat al optulea în topul ”Cei mai buni 100 de tineri fotbaliști din lume” publicată în revista Don Balón din Spania
Acum, la un an distanță, fostul jucător spune că a rămas falit, din cauza că a fost victima unei escrocherii organizate de Seçil Erzan, directorul unei bănci din Istanbul.
”Acesta m-a indus în eroare spunându-mi că voi obţine profit din investiţiile mele”, spune Arda Turan, potrivit Sport.
Citește și: Fotbalistul Arda Turan, condamnat la doi ani și opt luni de închisoare cu suspendare
În Spania, Arda Turan s-a făcut remarcat la Atlético Madrid şi FC Barcelona. În tot acest timp, starul turc a făcut o avere, însă acum a rămas fără niciun ban.
”M-a făcut să pierd toţi banii pe care i-am câştigat de-a lungul anilor, înşelându-mă. Toate economiile mele au dispărut într-o clipă. Sunt epuizat.
Am dat peste 13 milioane de euro. Toţi banii pe care i-am câştigat prin eforturile mele. Toată munca grea pe care am depus-o de-a lungul anilor a dispărut brusc”, a mai spus Turan.