Antena 3 CNN Actualitate O jucărie preferată de copiii români, un mister pentru Protecția Consumatorului: "Substanțele sunt imposibil de evaluat"

O jucărie preferată de copiii români, un mister pentru Protecția Consumatorului: "Substanțele sunt imposibil de evaluat"

Gabriel Dano
1 minut de citit Publicat la 21:13 30 Mai 2022 Modificat la 21:14 30 Mai 2022

Cele mai multe probleme sunt legate de jucăriile care imită alimente, dar și la cele de tip slime. Unele sunt contrafăcute și conțin substanțe periculoase. Un caz deosebit îl reprezintă jucăriile de tip slime, care se prezintă într-o gamă largă de culori și care au o textură gelationasă.

În urma controalelor făcute în magazinele de jucării, comisarii ANPC au descoperit produse de tip slime falsificate, fără etichetă. Mai mult decât atât, unele conțineau borax, un praf chimic care poate produce iritații grave în tubul digestiv, potrivit stirileprotv.ro.

„Este o substanță care are un grad de risc atât la inhalare, respirator, cât și la contactul cu pielea. Acidul boric, borax este sarea acidului boric, poate să fie folosit drept insecticid. Biluțe mici de acid boric lăsate în colțurile camerei, ingerate de insectele de acolo, le distrug sistemul digestvi, dacă cdistrug sistemul digestiv la insecte, nu e bun nici pentru om”, a declarat prof. dr. ing. Ioan Călinescu.

Românii sunt sfătuiți de ANPC să cumpere jucării numai din magazine sau raioane specializate care îndeplinesc toate condițiile de vânzare.

„Se comercializează produse aflate pe sistemul european de alertă, în sensul că jucăriile conțin substanțe imposibil de evaluat la momentul la care noi le depistăm pe piață. În cazul în care copilul înghite o astfel de jucărie, ingerează o astfel de substanță, nici dacă îl aduci la cea mai apropiată unitate spitalicească, nu știu medicii ce a ingerat, pentru că, neavând descrisă compoziția chimică, este imposibil să știi ce tratament poți să aplici.

Se insistă pe comercializarea ce imită alimente, lucru interzis în mod ferm de către Europa. Marea majoritate a celor care folosesc astfel de jucării, au tendința de a mușca dintr-un morcov, cu toate că materialul din care e făcută jucăria nu poate fi caracterizată adecvat”, a adăugat Horia Constantinescu, președinte ANPC.

Etichete: jucarie
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole