Antena 3 CNN Conținut plătit Joi se dau în circulație primii kilometri din Autostrada Moldovei. Ciolacu: „Chiar mă simt mândru”

Joi se dau în circulație primii kilometri din Autostrada Moldovei. Ciolacu: „Chiar mă simt mândru”

Ioana Coman
1 minut de citit Publicat la 13:22 06 Noi 2024 Modificat la 18:53 06 Noi 2024

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că joi se vor deschide primii 11 km din Autostrada Moldovei iar până la sfârşitul anului se vor da în circulaţie 130 de km.

„De mâine se vor deschide primii 11 km din autostrada Moldovei. Ar dori să-i fericit şi pe domnul ministru şi întreaga echipă de la minister, domnul Pistol de la CNAIR şi, nu în ultimul rând, pe constructori şi pe constructorul principal, un român. E acel sentiment de mândrie, mai ales că vorbim de o companie românească, capital 100% românesc, coordonată de un constructor român”, a afirmat Ciolacu. 

Potrivit premierului, săptămâna viitoare se vor da în circulație alți 36 km.

„Ne vom ţine de cuvânt. Până la sfârşitul anului se vor da în circulaţie 130 de km. E pentru prima oară când se face dreptate în Moldova. După 30 de ani, în sfârşit, vorbim de investiţii evidente, atât în infrastructură, cât şi în învăţământul dual”, a mai adăugat Ciolacu.  

Prim-ministrul a precizat că „în momentul în care ai autostrăzi, ai eficienţă, ai competitivitate”.

„Sunt ferm convins că viitoarea provocare vor fi încărcări şi descărcări de pe autostradă, unde vor veni, cum e normal, investiţii, investiţii în zona privată. Şi aici ne întoarcem la acel plan pe care îl avem pe următorii patru ani, de reindustrializare, de investiţie în zona de procesare”, a mai spus Ciolacu.
 
„Chiar mă simt mândru astăzi, mai ales că e o zi atât de superbă şi, în sfârşit, mă bucur că nu sunt, nici eu, nici colegii mei din acest guvern, indiferent de culoarea politică, nu suntem ca alţi foşti politicieni care doar au promis şi nu au făcut, până la urmă. Este evident că vorbim de lucruri concrete”, a spus Ciolacu. 

CMF 31240010

Citește mai multe din Conținut plătit
» Citește mai multe din Conținut plătit
TOP articole