Administrația Americană pentru Alimente și Medicamente și centrele pentru Controlul Bolilor cer ca utilizarea vaccinului Johnson & Johnson să fie oprită temporar, după ce șase persoane din Statele Unite ale Americii au dezvoltat o tulburare rară de coagulare a sângelui, în aproximativ două săptămâni de la administrarea vaccinului.
Este vorba despre șase femei, cu vârste cuprinse între 18 și 48 de ani. Potrivit oficialilor, una dintre femei a murit, iar o alta a fost internată în spital în stare gravă.
Aproape șapte milioane de oameni din Statele Unite au primit până acum vaccinul Johnson & Johnson, iar aproximativ nouă milioane de doze au fost expediate către diverse alte state, potrivit datelor Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor, scrie nytimes.com.