Anunțul a fost făcut de familia cântărețului.
"Din nefericire, tatăl meu a încetat din viață astă-seară, din cauza coronavirusului. A făcut multă lume fericită cu râsul și cu zâmbetul său, cu felul său vesel de a fi, cu dragostea și, mai ales, cu muzica sa. A dăruit atât de mult lumii. Vă rog, un ultim ropot de aplauze pentru el", a scris Jasmin Davis, fiica muzicianului, într-o postare pe Facebook la începutul săptămânii.
Davis, 66 de ani, s-a născut în statul american Carolina de Sud și s-a mutat ulterior în Germania.
A fost unul dintre cei cinci muzicieni care au susținut cu vocile lor traseul spectaculos, dar relativ scurt, al grupului Milli Vanilli.
Format din Rob Pilatus și Fab Morvan, care dansau în fața spectatorilor în timp ce partitura vocală era susținută de ceilalți cinci artiști, ascunși publicului, Milli Vanilli a câștigat în 1989 un premiu Grammy pentru debut.
Când s-a aflat că Pilatus și Morvan mimau în timp ce alții cântau, premiul a fost retras.
După scandal, John Davis și-a continuat cariera muzicală, de astă dată evoluând în fața publicului, nu doar în studio.
A cântat cu staruri precum Luther Vandross, a susținut concerte în toată lumea și a compus muzică de film.
Foto: John Davis, dreapta, și dansatorii Milli Vanilli, Pilatus și Morvan, în anii '90 (stânga)