Antena 3 CNN Externe Cinci ore de discuții între Joe Biden și Vladimir Putin. Punctele-cheie ale întâlnirii de la Geneva

Cinci ore de discuții între Joe Biden și Vladimir Putin. Punctele-cheie ale întâlnirii de la Geneva

Adrian Iclozan
4 minute de citit Publicat la 21:34 15 Iun 2021 Modificat la 21:46 15 Iun 2021

Însă publicul este sfătuit să nu se aștepte la rezultate spectaculoase.

Cei doi lideri urmează să discute aproximativ cinci ore.

"Nu ne așteptăm la mari rezultate", le-a spus un oficial de rang înalt al administrației americane reporterilor care relatează vizita lui Joe Biden în Europa. 

Atât președintele american cât și cel rus și-au exprimat speranța că întâlnirea de la Geneva, prima față în față de când Joe Biden și-a început mandatul la Casa Albă, va putea duce la o relație bilaterală predictibilă și stabilă, chiar dacă pozițiile părților vor rămâne divergente pe o serie de probleme care se întind de la Siria la Ucraina, notează Reuters.

În ciuda abordărilor opuse, ar putea exista anumite progrese, estimează agenția internațională de știri

Întâlnirea Joe Biden - Vladimir Putin: Război cibernetic / atacuri ransomware

Atacurile cibernetice urmate de cereri de răscumpărare (atacuri ransomware) derulate de infractori aparent legați de Rusia și care au vizat elemente critice ale infrastructurii SUA reprezintă o sursă de îngrijorare pentru Statele Unite.

Poliția federală americană, FBI, nu a dezvăluit dovezi cu privire la implicarea guvernului rus în atacul asupra companiei de transport al produselor petroliere Colonial Pipeline și asupra procesatorului de carne JBS.

La rândul său, Putin a denunțat drept "absurdă" idee că Rusia s-ar afla în spatele acestor atacuri.

Însă Biden intenționează să discute chestiunea cu omologul rus și a indicat că vrea ca autoritățile de la Moscova să ia măsuri ferme împotriva acestor infractori.

Putin s-a arătat dornic să predea suspecți în cazul în care Statele Unite sunt de acord să încheie o înțelegere reciprocă în acest sens.

De asemenea, liderul american va încerca, probabil, să abordeze subiectul amestecului Rusiei prin mijloace cibernetice în viața politică din SUA, aspect negat de Moscova, care urmărește, totuși, să încheie cu Statele Unite un pact de non-intervenție cibernetică, menționează Reuters.

Întâlnirea Joe Biden - Vladimir Putin: Drepturile omului / Aleksei Navalnîi

Washingtonul a criticat Moscova pentru tratamentul aplicat opozantului rus și pentru tentativa de otrăvire cu un agent neurotoxic și a spus că Navalnîi ar trebui eliberat.

Kremlinul, care neagă acuzațiile de otrăvire, spune că politica rusă este o problemă internă în care Washingtonul nu trebuie să se amestece.

Administrația rusă a mai transmis că nu primește lecții de la o țară (SUA, n.r.) despre care susține că a consemnat, ea însăși, multe încălcări ale drepturilor omului.

Întâlnirea Joe Biden - Vladimir Putin: Arme nucleare

Cele mai puteri nucleare din lume sunt dornice să discute despre controlul armelor pentru a asigura relații stabile între forțele lor armate.

SUA și Federația Rusă au prelungit în februarie pentru încă cinci ani Tratatul New START, care limitează numărul de încărcături de luptă, rachete și bombardiere strategice pe care le poate desfășura fiecare dintre părți.

Moscova dorește o prelungire mai mare, care să se aplice și sistemelor noi.

După încetarea Tratatului privind forțele nucleare cu rază medie de acțiune în 2019, Rusia vrea și o înțelegere conform căreia niciuna dintre părți să nu poată amplasa rachete lansate de la sol în Europa.

Întâlnirea Joe Biden - Vladimir Putin: Ucraina

La Summit-ul NATO de luni, liderii Alianței au reiterat o decizie din 2008 care spune că Ucraina ar putea să adere într-o zi la Tratatul Nord-Atlantic.

Toate speranțele Kievului privind o aderare plauzibilă într-un interval de timp predictibil au fost, astfel, spulberate.

În plus, Joe Biden a spus că țara trebuie să elimine corupția și să îndeplinească mai întâi alte criterii, după cum notează Reuters.

La rândul său, Vladimir Putin a spus că Ucraina este o "linie roșie" de care Washingtonul trebuie să țină cont. În ceea ce privește Crimeea, aceasta este parte a Rusiei iar dacă Ucraina vrea să recapete teritoriile din est, trebuie să discute cu separatiștii ruși, a arătat liderul de la Kremlin.

Întâlnirea Joe Biden - Vladimir Putin: Deținuți

Rusia i-a încarcerat pe fostul membru al Marinei militare, Paul Whelan, condamnat pentru spionaj, și pe Trevor Reed, de asemenea fost militar în Marina SUA, acesta din urmă fiind acuzat că a atacat un polițist.

Ambii au negat acuzațiile iar familiile lor au făcut presiuni asupra actualei administrații americane înaintea vizitei lui Biden în Europa.

Întrebat dacă ar lua în calcul un schimb de prizonieri, Vladimir Putin a declarat, într-un interviu pentru rețeaua americană NBC: "Da, da, desigur".

Avocatul lui Paul Whelan a semnalat anterior că Moscova ar fi interesată de un schimb prin care să îi recupereze pe traficantul de arme Viktor Bout și pe Konstantin Iaroșcenko, un pilot condamnat pentru conspirație în vederea traficului de cocaină în SUA.

Întâlnirea Joe Biden - Vladimir Putin: Belarus

Este probabil că Biden va aborda problema sprijinului pe care Putin îl acordă liderului autocrat Aleksandr Lukașenko, la putere din 1994, și îl va chestiona în legătură cu planurile continuare a integrării economice și politice a celor două state.

Lukașenko a căpătat, în sens negativ, proeminență pe scena internațională după ce a forțat aterizarea unui avion de pasageri la Minsk pentru a-și aresta un adversar personal, pe jurnalistul Roman Protasevici.

Alături de Protasevici a fost arestată și partenera acestuia, Sofia Sapega, cetățean rus.

Putin consideră Belarusul ca parte a sferei de influență moscovite și este puțin probabil ca cei doi lideri să se pună de acord.

Foto: Imagini din 2011. Prim-ministrul rus Vladimir Putin se întâlnește cu vicepreședintele american Joe Biden. 10 martie 2011, Moscova, Rusia

Etichete: Joe Biden
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole