Antena 3 CNN Politică Joe Biden recunoaște, după dezbaterea prezidențială CNN: „Nu vorbesc atât de uşor, nu dezbat atât de bine ca altădată”

Joe Biden recunoaște, după dezbaterea prezidențială CNN: „Nu vorbesc atât de uşor, nu dezbat atât de bine ca altădată”

de Mia Lungu    |   

"Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată, nu dezbat atât de bine ca altădată", a recunoscut președintele american Joe Biden, vineri, după o prestaţie slabă în faţa lui Donald Trump, în dezbaterea prezidențială CNN, cu o zi înainte, informează AFP, potrivit Agerpres.

"Vă dau cuvântul meu de Biden. Nu m-aş fi prezentat din nou (candidat în alegeri) dacă nu credeam, din toată inima mea şi din tot sufletul meu, că pot face această muncă", a spus preşedintele american în faţa susţinătorilor săi la Raleigh, în Carolina de Nord (sud-est), stat pe care el are "intenţia să-l câştige".

Biden a avut în dezbatere o prestaţie slabă şi adesea incoerentă, lucru care a alimentat discuţia despre vârsta prea înaintată a actualului preşedinte democrat, care la 81 de ani doreşte un al doilea mandat. Impresia lăsată este că i-a lipsit siguranţa de sine în faţa contracandidatului său, cu doar trei ani mai tânăr decât el, dar care a vorbit mai energic şi hotărât.

Vorbind cu o voce răguşită (n.r. tabăra lui a susţinut că era răcit), repetând adesea ce spusese deja sau pierzându-se în fraze confuze, Biden a provocat dezamăgire chiar şi printre susţinătorii săi.

Vicepreşedinta sa, Kamala Harris a recunoscut că liderul de la Casa Albă a avut un început "laborios" al dezbaterii, dar ea crede că totuşi el a terminat "puternic".

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Incendiu puternic, pe Șoseaua Olteniței din Popești-Leordeni, lângă București