Președintele american Joe Biden a reconfirmat, vineri, în fața susținătorilor adunați la un miting electoral în statul Wisconsin, că nu intenționează să se retragă din cursa pentru Casa Albă, în pofida apelurilor în acest sens după dezbaterea televizată de săptămâna trecută cu Donald Trump, organizată de CNN.
Dezbaterea a fost calificată unanim de marile ziare din SUA ca fiind dezastruoasă pentru Biden. Mulți democrați, dintre care unii s-au exprimat public în acest sens, au opinat că președintele trebuie să se retragă din cursă și să lase locul altcuiva.
Însă Biden a reconfirmat, vineri, că dorește să continue și că se consideră apt să-l învingă, pentru a doua oară, pe Donald Trump. Recunoscând că prestația sa în fața republicanului nu a fost cea mai fericită, el și-a exprimat decizia în mod ferm, dar a comis, în același timp, o mică gafă.
"Rămân în cursă. Îl voi învinge din nou în 2020", a spus președintele, corectându-se rapid după câteva secunde și precizând că s-a referit la anul 2024.
Biden, care a împlinit 81 de ani anul trecut, în noiembrie, a încercat să răspundă și criticilor legate de vârsta sa înaintată.
"Tot văd aceste povești despre faptul că sunt prea bătrân. Credeți că sunt prea bătrân pentru a restabili (precedentul) Roe versus Wade ca lege a țării (care acordă dreptul la avort, n.r.)? Prea bătrân pentru a interzice, din nou, armele de asalt? Prea bătrân pentru a apăra asigurările sociale și legea Medicare? Prea bătrân pentru a-l învinge pe Donald Trump?", a întrebat el mulțimea adunată la miting.
După fiecare întrebare, cei prezenți au aclamat și aplaudat energic, potrivit presei americane.
Biden, atac la Trump: infractor condamnat, cu morala unui motan vagabond și implicat în insurecția de la Capitoliu
Biden l-a atacat apoi în mod direct pe Trump, reluând o expresie utilizată în dezbaterea CNN.
Numindu-l pe contracandidatul său "infractor condamnat, având profilul moral al unui motan vagabond", președintele a insistat asupra implicării lui Trump în revoltele din 6 ianuarie din 2021, când susținătorii săi au luat Capitoliul cu asalt pentru a bloca învestirea lui Joe Biden.
"Nu poți fi pro-insurecție și pro-american în același timp. Nu-ți poți iubi țara doar atunci când câștigi", a afirmat liderul de la Casa Albă.
Comportamentul lui Biden pe parcursul discursului său de aproape 20 de minute la mitingul de vineri, din Wisconsin, a fost unul energic, în contrast cu prestația sa din timpul dezbaterii de săptămâna trecută, în care a apărut ca un bărbat vârstnic, obosit și răgușit, care se chinuie să își articuleze gândurile.
"Nu am fost niciodată mai optimist cu privire la viitorul Americii, deoarece poporul american este cinstit, bun, onorabil. Pentru Dumnezeu, amintiți-vă, doar, cine suntem: suntem Statele Unite ale Americii. Așa că haideți să stăm uniți, să câștigăm aceste alegeri și să-l trimitem în exil pe Donald Trump", a conchis el.
Vineri noaptea, Biden mai trece printr-o probă cu largă expunere publică: interviul programat pe canalul TV ABC de la ora locală 20 (ora 3 dimineața în România), în compania realizatorului George Stephanopoulos.
Un senator democrat se pronunță pentru ieșirea lui Biden din cursa prezidențială cu Trump
Mark Warner, un senator democrat din statul Virginia, organizează un grup de senatori pentru a-l presa pe Joe Biden să iasă din cursa prezidențială din acest an, relatează surse politice la curent cu acest demers, citate de cotidianul The Washington Post.
Potrivit publicației menționate, senatorul Warner și-a mărturisit mai multor persoane îngrijorarea profundă cu privire la capacitatea lui Joe Biden de a conduce o campanie de succes împotriva lui Donald Trump.
Senatorul de Virginia le-a spus altor persoane că este profund îngrijorat că Biden nu este capabil să conducă o campanie care l-ar putea învinge pe fostul președinte Donald Trump.
Purtătorul de cuvânt al senatorului nu a confirmat și nici nu a infirmat informațiile din The Washington Post, dar a spus că "la fel ca mulți alți oameni din întreaga țară, senatorul Warner crede că zilele acestea sunt critice pentru campania președintelui și a transmis clar acest lucru Casei Albe".
Relatarea din Washington Post a fost publicată în timp ce Biden ținea un discurs în Wisconsin, în care a reiterat că nu se retrage din cursa prezidențială.