Președintele SUA Joe Biden l-a felicitat vineri, într-o convorbire telefonică, pe noul premier britanic Keir Starmer, anunță Agerpres.
Starmer a fost învestit, vineri, în funcție, de Regele Charles al III-lea, după victoria laburiștilor în alegerile legislative din Regatul Unit.
Presa internațională a remarcat că liderul laburist a fost felicitat în primele ore de numeroși lideri politici, inclusiv de premierul român Marcel Ciolacu.
Până către sfârșitul zilei de vineri s-a remarcat, prin absență, un mesaj din partea președintelui SUA, Joe Biden.
"O absență notabilă între autorii acestor mesaje de felicitare este cea a președintelui SUA, Joe Biden. Este cu atât mai semnificativ, cu cât noul premier laburist va pleca marți, săptămâna viitoare, în SUA, pentru summitul NATO", a relatat, din Londra, corespondentul Antena 3 CNN, Ciprian Vîrlan.
În cele din urmă, liderul de la Casa Albă l-a felicitat pe noul premier britanic.
În cadrul convorbirii cu Starmer, Biden a spus că dorește să consolideze "relația specială" dintre cele două țări.
"Liderii au reafirmat relația specială dintre națiunile noastre și importanța conlucrării pentru a susține libertatea și democrația în lume", a indicat Casa Albă într-un comunicat.
Potrivit acestui document, Biden și Starmer "și-au reiterat sprijinul continuu pentru Ucraina în războiul declanșat de Rusia şi şi-au afirmat angajamentul comun de a proteja rezultatele Acordului de pace de Vinerea Mare şi de a colabora cu liderii din Irlanda de Nord pentru a crea și susține creșterea economică".
Președintele SUA urmează să-l primească pe premierul britanic săptămâna viitoare, la Washington, la summitul liderilor NATO.