Antena 3 CNN Externe Joe Biden și Donald Trump au stabilit regulile primei dezbateri televizate din campania electorală, găzduită de CNN

Joe Biden și Donald Trump au stabilit regulile primei dezbateri televizate din campania electorală, găzduită de CNN

Andreea Ştefan
2 minute de citit Publicat la 20:02 15 Iun 2024 Modificat la 17:33 16 Iun 2024

Regulile primei dezbateri televizate din campania electorală între Joe Biden și Donald Trump, programată pentru 27 iunie, au fost făcute publice de CNN, care o va și organiza. Dezbaterea va dura o oră și jumătate, fără public în sală, iar microfoanele vor fi dezactivabile pentru a asigura respectarea timpii de vorbire, conform informațiilor AFP, citat de Agerpres.

Duelul dintre principalii candidați la alegerile prezidențiale americane va avea loc în Atlanta, Georgia, în sud-estul SUA, mai devreme decât în mod obișnuit.

CNN a specificat în anunțul său din luna mai că dezbaterea va fi fără public, o opțiune preferată de Joe Biden.

Sâmbătă, CNN a anunțat că echipele de campanie ale celor doi candidați au convenit asupra mai multor reguli, inclusiv folosirea de pupitre identice și microfoane dezactivabile.

„Microfoanele vor fi puse în surdină pe întreaga durată a dezbaterii, cu excepţia celui al candidatului căruia îi vine rândul să vorbească", precizează CNN, care adaugă că prezentatorii, Jake Tapper şi Dana Bash, „vor utiliza toate instrumentele aflate la dispoziţia lor pentru a face să fie respectat timpul de vorbire şi a garanta o discuţie civilizată".

Dezbaterea de 90 de minute va include două pauze publicitare, iar echipele de campanie nu vor avea permisiunea să interacționeze cu candidații în timpul acestor pauze, conform informațiilor furnizate de canalul TV.

În plus, notițele scrise în prealabil vor fi interzise pe platou, însă „candidaţii vor primi un pix, un blocnotes şi o sticlă cu apa".

Președintele democrat și predecesorul său republican au convenit să participe la două dezbateri înainte de alegerile prezidențiale din 5 noiembrie, programate pentru 27 iunie și 10 septembrie. A doua dezbatere va fi organizată de canalul ABC.

„El spune că vrea o nouă dezbatere împotriva mea. În acest caz, fă-mi plăcerea, amice. Eu voi face chiar de două ori", lansase la jumătatea lunii mai Joe Biden într-un mesaj video ofensiv.

Donald Trump, care cerea de mult timp un duel televizat, a ridicat imediat mănuşa: „Spune-mi când şi voi fi acolo. Sunt gata de luptă!!!".

Donald Trump, avertisment sumbru: „Dacă nu voi fi ales, va fi măcel pentru țară"

Potrivit fostului preşedinte al SUA, Donald Trump data de 5 noiembrie va fi cea mai importantă din istoria ţării.

Prezent la un miting al partidului său la Vandalia, în Ohio, Donald Trump şi-a descris victoria la alegerile primare republicane drept "cea mai rapidă înregistrată vreodată". El a subliniat că aceasta înseamnă o aşteptare de peste şapte luni înainte de meciul retur al alegerilor din 2020.

"Dacă nu voi fi ales, va fi un măcel pentru ţară", a afirmat Donald Trump, părând să evoce o deteriorare a situaţiei economice în această ipoteză.

El a deplâns recent ameninţările cu care se confruntă industria de automobile americană, care, potrivit lui, va fi "cea mai mică dintre preocupări" în Statele Unite în cazul realegerii lui Joe Biden, notează Agerpres.ro.

Revanşa alegerilor din 2020 nu pare să stârnească entuziasm, în special din cauza vârstei înaintate a celor doi candidați: 81 de ani Joe Biden şi 77 de ani Donald Trump. Dar duelul se anunţă deosebit de aspru, punctat de atacuri la adresa formei fizice şi a capacităților cognitive ale candidaților, notează AFP.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole