Antena 3 CNN International News Președintele Joe Biden, primele declarații după alegerile legislative: "Sunt pregătit să lucrez cu republicanii în ceea ce privește războiul din Ucraina!"

Președintele Joe Biden, primele declarații după alegerile legislative: "Sunt pregătit să lucrez cu republicanii în ceea ce privește războiul din Ucraina!"

Redacția Antena 3 CNN
3 minute de citit Publicat la 23:17 09 Noi 2022 Modificat la 00:48 10 Noi 2022

La aproape o zi de la închiderea urnelor se știe cu certitudine că în Georgia va avea loc un nou tur de scrutin la Senat și, în consecință, configurația politică finală a acestui for nu va fi cunoscută până în luna decembrie.

La Camera Reprezentanților, republicanii sunt în poziția de a-și asigura majoritatea, având, la ora publicării acestei știri, 204 de mandate, comparativ cu cele 187 ale republicanilor.

Aceste numere se vor schimba până la numărarea tuturor voturilor și până la atribuirea tuturor celor 435 de mandate.

Cele mai importante declarații ale președintelui american, în continuare:

  • A fost o zi bună pentru democrație.
  • Valul roșu anunțat de mass-media nu a venit.
  • Democrația noastră a fost pusă la încercare în ultimii ani, dar poporul s-a exprimat prin vot și a arătat că democrația este ceea ce ne reprezintă.
  • A fost o noapte bună pentru democrați, în pofida faptul că au fost unii democrați de bună calitate care nu au câștigat. Orice loc pierdut în Congres este dureros.
  • Am avut o participare record, ceea ce reprezintă un test pentru poporul american.
  • Partidul Democrat a înregistrat cel mai bun rezultat de posturile de guvernator din 1986.

Joe Biden: "Mă aștept ca abordarea bipartizană să continue în ceea ce privește războiul din Ucraina"

  • Indiferent cum va arăta rezultatul final, sunt pregătit să lucrez cu colegii republicani iar poporul american s-a exprimat clar și se așteaptă ca și republicanii să lucreze cu mine.
  • Există întotdeauna destui oameni în cealaltă echipă, fie că sunt democrați sau republicani, la care tabăra cealaltă poate face un apel pentru ajutor.
  • Mă aștept ca abordarea bipartizană să continue în ceea ce privește războiul din Ucraina
  • Americanii au spus foarte clar că nu vor ca fiecare zi de acum înainte să fie una de luptă politică permanentă.
  • Sunt prea multe lucruri în joc iar viitorul Americii este prea promițător pentru a fi prins în lupte politice.
  • Nu e niciodată o idee bună să pariezi împotriva Americii.
  • Nimic nu este dincolo de posibilitățile noastre dacă lucrăm împreună. Trebuie doar să ne amintim cine suntem: suntem Statele Unite ale Americii!

Președintele american le-a mulțumit, separat, alegătorilor tineri care au participat la scrutin.

El a spus că tânăra generație de votanți este cea mai educată, cea mai lipsită de prejudecăți, cea mai puțin partizană și cea mai implicată din istoria Americii iar voturile tinerilor au mers către apărarea democrației.

Biden: "Majoritatea republicanilor sunt decenți, curentul MAGA este o minoritate"

Întrebat cum își va asigura partenerii internaționali că Donald Trump nu va reveni în 2024 la Casa Albă, Biden a spus că tot ce poate face este să se asigure, în limitele Constituției, că fostul președinte republican nu va ocupa funcția pe care a părăsit-o în urma alegerilor din 2020.

Președintele american a mai fost întrebat dacă după alegerile din 8 noiembrie se pune capăt curentului MAGA (Make America Great Again, nucleul dur al susținătorilor lui Donald Trump).

El a estimat că aceștia reprezintă o minoritate în Partidul Republican și că majoritatea republicanilor sunt "persoane decente", chiar dacă au dezacorduri "puternice" cu democrații pe diverse teme.

În ceea ce privește agenda politică în dispută, Biden a avertizat că se va opune prin veto oricărei tentative de a introduce interdicția avortului la nivel național în SUA.

Joe Biden: "Intenția mea este să candidez din nou, dar va fi o decizie de familie"

Președintele a fost chestionat în legătură cu alegerile din 2024 și a răspuns că își menține intenția de a candida din nou pentru președinție, dar că decizia finală va fi luată împreună cu familia.

"Intenția noastră este să candidam din nou. Aceasta a fost intenția noastră, indiferent de rezultatul acestor alegeri", a spus Biden.

Președintele a glumit spunând că soția sa, Jill, este mai populară decât el în Partidul Democrat.

Biden a precizat că este posibil să-și anunțe candidatura la începutul anului viitor.

Biden, despre tensiunile cu China: "În acest moment nu sunt dispus la nicio concesie fundamentală!"

Președintele american a fost întrebat și despre tensiunile cu China din jurul Taiwanului, în contextul în care presa internațională a semnalat că liderul de la Beijing, Xi Jinping, a anunțat pregătirea țării pentru "orice fel de război".

"Voi avea această discuție cu președinte chinez Xi Jinping. În acest moment, nu sunt dispus să fac nicio concesie fundamentală.

Ce se va întâmpla atunci va fi că eu voi prezenta liniile roșii, interesele critice de securitate ale SUA. Xi va prezenta liniile sale roșii.

Va trebui să vedem dacă cele două poziții sunt în conflict și dacă da, vom vedea cum vom rezolva această problemă",  a fost răspunsul său.

Etichete: Alegeri SUA 2022
Citește mai multe din International News
» Citește mai multe din International News
TOP articole