Antena 3 CNN Externe Joe Biden ar putea anunţa acordul SUA pentru livrarea de avioane F-16 în Ucraina

Joe Biden ar putea anunţa acordul SUA pentru livrarea de avioane F-16 în Ucraina

Sabrina Preda
<1 minut de citit Publicat la 08:43 21 Feb 2023 Modificat la 08:48 21 Feb 2023

Phil Mattingly a precizat că aparatele de zbor pot fi livrate şi de alte ţări, cu acordul Statelor Unite. Marea Britanie şi Italia au anunţat deja că sunt gata să ofere Ucrainei avioane de luptă.

"M-am gândit că vor primi HIMARS? Nu. Şi au primit. M-am gândit vreodată că vor primi sistemul Patriot? Nu. Dar au primit. Deci lucrurile au evoluat într-un mod constant, chiar dacă a durat câteva luni după ce le-a cerut preşedintele Zelenski.

În acest moment, oficialii SUA spun că nu se vor îndrepta în această direcţie. Sunt două lucruri de luat în considerare. Unul, să nu uităm că s-au parcurs toate aceste etape şi înainte. Şi doi, că avioanele F-16, sau echivalente, nu sunt doar în SUA.

Există şi avioane care pot veni din alte ţări, cu aprobarea SUA. Aceasta ar fi o alternativă. Aş spune că ei ştiu că aceste capacităţi aeriene vor fi necesare în lunile care urmează", a declarat corespondentul şef al CNN la Casa Albă.

Citeşte şi: Zi crucială pentru soarta omenirii | Discursurile lui Joe Biden şi Vladimir Putin se văd la Antena 3 CNN

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole